Pagini

Expat in Canada

Expat in Canada

marți, 25 iulie 2017

Casa mea este o nurserie, asa ca lista pe care ziceam ca vreau sa o fac si pe care o puteti urmari mai jos este una foarte selectiva. Am ales doar cateva produse din cele pe care le folosesc cu mentiunea ca pentru mine o lista de genul asta mi-ar fi fost de mare ajutor cu ceva vreme in urma si nu pentru a afla de cele mai bune marci de pe piata, ci pentru a afla ca asemenea produse exista, indiferent de firma.

Bebelusul meu nu plange aproape niciodata. As putea spune chiar ca nici foame nu-i e niciodata. Pentru ca am grija sa-i dau sa manace inainte de-a i se face foame. Ii cunosc foarte bine semnalele non-verbale prin care ma atentioneaza ca i-a venit ora mesei, iar eu ii raspund fara intarziere, asa ca nu are niciun motiv sa planga. Si nici n-o face. In trei luni acus pot numara pe degetele de la o mana, fara sa am nevoie de toate, episoadele de plans isteric. Iar acestea au fost cauzate de colici. Pana am descoperit, la recomandarea unui prieten, acest Cocyntal, niste fiole homeopate care ii iau durerile de burta cu mana in mai putin de un minut. Dupa ce ii dam o fiola, care se administreaza foarte usor, se linisteste si daca nu adoarme imediat, o da din plans in ras. Se inveseleste si ne inveseleste si pe noi. Ca ea scapa de durerile de burta, iar noi de traumele psihice provocate de plansul ei. Acesta firma BOIRON, am inteles, foarte bine vazuta pe piata, are produse homeopate si impotriva congestiilor nazale sau orice alt simptom de raceala. Acesta se numeste Coryzalia si contine doar apa purificata. Mai are unul si pentru durerile de dinti, dar acesta nu mai stiu cum se numeste, ca nu am cumparat inca. PS: Apropo de plans, sunt foarte multi prosti pe lumea asta, dar cei mai prosti dintre toti prostii mi se par cei care ma sfatuiesc ca atunci cand copilul plange sa-l las acolo sa planga ca plansul ii face bine! Sper sa pateasca si ei macar tot asa. Sa moara de chinuri si sa-i ignore toata lumea, ca le face bine idiotilor! Aia nu au voie sa faca copii, cu atata mai putin sa-mi dea mie sfaturi despre cum se creste unul!
Tot impotriva congestiilor nazale, dar si pentru ingrijirea zilnica a nasului, eu am cumparat acest kit hydraSense, care e foarte usor de folosit. Intai, ca sa se inmoaie ce are ea in nas, i se baga pe nari o picatura, doua, dintr-o fiola care contine doar apa de mare desalinizata, sterila, nediluata si izotonica, apoi, cu ajutorul unui tub se trage totul cu gura. No worries, ca nu va intra voua mucii in gura. Are un filtru care are grija sa nu se intample asta. E nevoie de un sistem de genul acesta pentru ca bebelusii au niste gaurele minuscule in loc de nari, nu-si pot sufla nasul si, in plus, nu respira pe gura. Am cumparat aparatul acesta pentru ca bebe a racit o data din cauza lui Bobi care a adus acasa o paguba de raceala si a dat-o, generos, la toata lumea. La recomandarea farmacistilor, nu am folosit niciun medicament, pentru ca nu ar fi indicat mi-au zis, ci mi-au spus s-o tratez cu "liquid gold", adica cu lapte matern. 

Si ca am adus vorba, aceasta este o pompa electrica Medela, una dintre cele mai smart investitii pentru o mama care alapteaza, sau macar intentioneaza. In primele zile dupa nastere, pentru ca unele femei imi spuneau ca imi trebuie, altele ca n-am nevoie de ea, eram confuza, nu stiam ce sa fac, daca sa o cumpar sau nu, nu de alta dar costa $400 si nu e returnabila. M-a convins ca e un produs de care am neaparata nevoie o tipa de la Toronto Public Health, care m-a sunat la o zi, doua, dupa ce am ajuns acasa de la spital si m-a tinut in telefon aproape o ora cu tot felul de intrebari, m-a intrebat si daca am depresie postpartum sau vreun istoric medical in sensul acesta, dar si cu sfaturi, in special despre alaptare. Atunci laptele meu nu era reglat si mi-a zis ca trebuie sa pompez de cel putin 8 ore pe zi, inclusiv noaptea, pana vine laptele. Din cate am inteles de la ea exista si posibilitatea sa inchiriezi gratuit, adica sa imprumuti, pompe de genul acesta de la centrele de consulatare in lactatie din Toronto. Dupa ce am inchis telefonul insa, Bobi s-a dus direct la Toys "R" Us si mi-a luat una si nu regret un cent dat pe ea. Ba chiar am folosit-o mai putin atunci la inceput decat o folosesc acum, cand pompez de cel putin doua ori pe zi, avand rezerve de lapte pentru cand merg in parc sau oriunde in alta parte si nu mi-e foarte comod sa alaptez. Bebe meu mananca cu aceeasi pofta si de la biberon fara a se arata confuza. Secretul, pe care, de asemenea, asistentele de la spital mi l-au spus, a fost sa nu-i bag biberonul in gura de la inceput, ci abia dupa ce a invatat ca ţâţa mamei e ţâţa mamei, restul e bonus.
Laptele il stochez la frigider in aceste pungi speciale de la Lansinoh. Au sistem dublu de inchidere la gura si etichete pentru a nota data pomparii, avand in vedere ca si laptele matern are o anumita perioada de valabilitate. Le-am cumparat de pe Amazon si au venit de pe o zi pe alta. Dar am vazut ca se gasesc si la Shoppers. Mie, mai nou, imi este mult mai usor sa-mi fac cumparaturile online.
Lapte praf gata preparat. Eu nu mai folosesc acum, dar am folosit la inceput pana mi s-a reglat lactatia. Chiar daca e un produs care mie nu-mi mai trebuie, am tinut sa-l adaug pe lista cu mentiunea ca apreciez existenta acestor suplimente pe piata pentru ca am vazut si eu ce inseamna sa ai nevoie de ele, chiar daca laptele matern nu poate fi inlocuit pana la capat de nicio formula. Nu numai pentru acesta asigura bebelusului necesarul de nutrienti si anticorpi, ci si pentru experienta. Asa cum cuplul ajunge la intimitatea suprema prin actul sexual, asa bebelusul cu mama se unesc prin alaptare.
Nursing pads, ca sa nu dai lapte la soricei. Washable si disposable. Dupa preferinte. Eu am de amandoua, dar le prefer pe primele.
Un saculet de dormit si un swaddle, adica o faşă mai moderna. In saculet nu a dormit decat o singura noapte, atunci cand l-am cumparat, dar in Swaddle Me doarme si acum. Apropo de recomandarile specilistilor cu privire la ingrijirea nou-nascutilor de care scriam eu la un moment dat si despre care spuneam ca voi tine cont fara doar si poate...mi-au fost de mare ajutor pentru orientare, dar nu le respectat intocmai. Infasarea de exemplu nu mai este recomandata, doar ca bebelusa mea cel mai bine doarme asa. E singurul lucru care "o prinde" cand "cade de sus", adica atenueaza reflexul "startle", pe care il are si acum, desi nu la aceeasi intensitate de la inceput.
Daca folositi ceva ce v-a fost de mare ajutor, apreciez si va multumesc daca imi spuneti si mie despre ele!

sâmbătă, 22 iulie 2017

Am avut azi programare la dentist la 8 dimineata si dupa ce am terminat acolo, avand chef de shopping, am intrat direct in Toys "R" Us ca sa-i cumpar gugustiucei jucarii. Ma uitam cu tot interesul pe rafturile pentru varsta ei cand mi-am dat seama ca daca as fi fost anul trecut, in aceleasi conditii m-as fi dus aţă la un magazin de haine pentru mine. #alteprioritati

Acum e la varsta la care isi descopera simturile. O fascineaza culorile, luminile si sunetele muzicale. Asa ca i-am cumparat-o pe printesa Sofia, care e imbracata intr-o punga. Asa-i fosnaie rochia, ca o punga goala. Acum o altoieste bine si bine ii face ca nu am inca pretentia sa-si dezvolte sensibilitatea fata de semenul ei papusa inca, ci sa invete s-o atinga, chiar daca deocamdata cu pumnii.

I-am luat si un octupus albastru care zornaie si de ale carui tentacule se poate agata cu mainile pentru ca, de asemenea, sa-si dezvolte simtul care, mai tarziu, va fi al mangaierii.

Acestea, si alte jucarii care canta si mai ales, lumineaza, spre fascinatia ei, i le agat de bara de la play gym unde isi face ea lectiile zilnic. Vad in ochii ei ca e fericita, sau macar interesata, sa descopere lumea. Eu o ajut sa creasca mare, iar ea, invers, ma ajuta sa redevin un copil alaturi de ea.


joi, 20 iulie 2017

Bebe doarme si ma-sa isi face de cap. Poza asta nu e ceea ce pare, nu ma relaxez adica, ci ma ostenesc si aici ca sa scap de ce-am in plus. Nu merg la sala pentru ca nu pot lipsi prea mult de acasa, chiar daca GoodLife e aici peste drum, si apoi nici corpul meu nu e inca pregatit pentru spinning sau alergari. Incep cu niste exercitii de aquafit la mine in piscina si cateva minute de sauna. Sper sa slabesc din cateva balaceli, dar cum stiu ca pe asta o sper degeaba, macar sa-mi fac incalzirea. Vreo luna am zis, si ajustez apoi in functie de rezultate. Trebuie sa slabesc 20 de kilograme. Asta ar fi ideal, dar as fi multumita si cu 15 macar. Ba la cat mi-e de incapatanat cantarul in ultima vreme, m-as multumi acum si cu 1. As vrea 20 pentru ca atatea am pus pe mine, mai precis, cu atatea am ramas pe mine. La spital nu stiu cu cate m-am dus pentru ca spre sfarsitul pregnanciului n-am mai vrut sa ma sui pe cantar. Voi fi ok insa si cu 15 pentru ca nu mai am minte de teenager sa fiu obsedata de silueta, vreau doar sa nu ma stranga pielea pe mine. Acum mi se pare, desi ar fi bine sa fie doar o parere, ca sunt prea grasa si nu ma simt confortabil in pielea mea, adica in grasimea mea. Nici nu stiu ce fel de haine sa-mi cumpar sa ma acopar. In demersul acesta am nevoie de vointa si disciplina, dar si de timp. De toate dispun cu greu, dar mai ales de ultimul. De aceea, mi-am pus traget la numarul de kilograme de care trebuie sa scap, dar nu si la timp, sperand sa-mi treaca pana ma marit (!!!), vorba aia. Oricum, se spune ca ce se pune in noua luni, in cel putin tot atatea se da jos.
Desi nu-mi place deloc ca m-am ingrasat atat de tare, nu-mi reprosez niciun kilogram pus pe mine. Daca ar fi sa dau timpul inapoi probabil ca as face din nou aceleasi greseli pe care le-am facut, pentru ca organismul meu nu a fost foarte prietenos cu sarcina de la inceput pana la final, iar eu nu am facut decat sa-l ascult. Vreau adica sa spun ca nu am fost numai eu de vina.
Singurul lucru pe care mi-l reprosez este ca nu am investit mai multi bani in haine de maternitate. M-am tot zgarcit gandindu-ma ca oricum nu le voi putea purta decat cateva luni, dar cum eu inca sunt gravida, am ajuns acum sa-mi cumpar mai multe haine din astea lalai si urate decat o faceam atunci.

duminică, 16 iulie 2017

Azi va aduc si pe voi in parcul in care ma distrez eu cu Catiuşa in fiecare zi. Eu stau pe langa blocurile alea de la vedeti un pic mai jos, iar poza e facuta de pe peluza parcului, deci nu ne indepartam prea tare pentru ca e foarte aproape de casa. E adevarat ca si blocurile alea sunt foarte inalte si s-ar fi vazut si de la aeroport, cert e ca parcul nu-i, de la mine, la mai mult de 10 minute de mers pe jos. Ma laud cu treaba asta pentru ca atunci cand m-am mutat in zona am crezut ca am prin jur numai zgarie-nori si niciun locas verde unde sa-mi linistesc sufletul. E adevarat ca nu-i un parc in sensul torontonez al cuvantului, la unul din ala nu am acces per pedes din pacate, asa ca sunt multumita sa ma laud si cu acesta, mai ales ca am si toate motivele s-o fac. Acesta este mai degraba un parculet de joaca. Un loc unde zi de zi parintii de prin cartier isi aduc copiii la scaldat sub fantanile arteziene. Nu vezi pe-acolo mosnegi care sa joace sah, nici macar tineret pe dupa artari. Doar puzderie de copii, majoritatea mici, dar si mai mari, caci parcul are si un teren de tenis, si unul de baseball, ba si pista pentru biciclisti, cu acces direct catre trail-ul Finch, trail pe care eu nu ma pot duce cu strollerul, desi mi-ar placea, pentru ca este in camp deschis si nu vreau sa ne bata soarele in cap. Parcul acesta este deci un mare bonus in viata mea de mama pentru ca mai tarziu imi voi putea scoate copilul afara sa se joace cu alti copii avand in vedere ca iesitul in fata blocului nu se practica. Acum e prea mica sa se joace cu ceilalti, dar de apa aia se bucura de pe-acum si ea. Susurul ala, dupa cum vedeti, o adoarme pe loc.


E clar ca nu seamana cu mine ca, dupa cum se vede, nu-i place sa stea la selfie.

sâmbătă, 15 iulie 2017

Ma gandeam sa fac o lista cu produsele pe care le folosesc eu pentru ingrijirea bebelusului, daca nu pentru a-i folosi acesta lista cuiva, macar sa ma dau mare ca ma pricep in conditiile in care acum cateva luni, cand am intrat prima data intr-un magazin de copii, sa cumpar cele necesare pentru nascare, ma uitam pe rafturile alea ca vitelul pe gaura cheii. Produsele pe care le voi pune pe lista nu sunt neaparat cele mai bune de pe piata, dar cu siguranta ii merg bine copilului meu intratat incat sa nu am nicio nevoie in a le schimba. Inainte de a incropi lista, imi va lua ceva timp ca trebuie sa le fac si poze, mi-am amintit, in contextul acesta, de discutia pe care am avut-o aici pe blog despre cei mai buni pampersi. Tin minte ca aproape in unanimitate s-a votat cu Pampers atunci. Atunci Pampers sa fie!!! Colegii lui Bobi il sfatuisera sa se duca sa ia pampersi de la Costco pentru ca sunt cantitate mai mare (foarte important) la un pret mai bun (si mai important) decat au Shoppers sau Toys R'Us. Pentru cei care nu stiu, Costco este un magazin de tip en gros. Noi credeam ca si la Costco au Pampers si Huggies, doar ca mai multi si mai ieftini. Costco insa nu are decat acesti Supreme, vanduti sub marca magazinlui, Kirkland. Iar pretul nu e deloc cu mult mai mic decat sunt ceilalti, cu brand, in alte magazine. Am fost foarte dezamaginiti cand am vazut, doar ca am luat totusi o cutie atunci, pe care am si inceput s-o folosim, alaturi de wipe-sii vanduti sub aceeasi marca. Bebe era foarte happy cu ei, avand in vedere ca nu avea nicio jena sa foloseasca si cate 20 pe zi. Iar curuletul ei era curat si fin ca coconul de matase. Mie insa imi statea pe creier ca nu-mi tratez copilul cu cei mai frumosi si cei mai destepti pampersi de pe piata, adica Pampers, si m-am dus si i-am luat. Surpriza!!! In aceeasi zi, daca nu chiar de la prima folosire, bebe a inceput sa se irite si sa i se faca curuletul rosu ca de maimuta ce-i. Am continuat inca ceva vreme, dar iritatia, sau cum i se zice in engleza, diaper rash, desi tratata cu crema buna cu oxid de zinc, se agrava. Am revenit la Kirkland si, ca prin minune va zic, iritatia a inceput sa dispara vazand cu ochii. Prin urmare, acum folosesc doar acesti "no name" (desi am inteles ca ar fi facuti de Huggies) si nu i-as mai schimba pentru toti Pampersii din lume, nici sa mi-i dai gratis. Pentru ca acum, ca te uiti la făţuca ei sau la curulet, e la fel de frumoasa pe ambele feţe.
Primul lucru care nu mi-a placut la Pampers a fost mirosul. Asa miroseau a talc de imi intorceau stomacul pe dos asa cum un pampers folosit nu mi l-a intors niciodata. Kirkland nu au miros deloc, capata ceva doar atunci cand se umplu :). Prin urmare, sunt bune sfaturile catre "mamici", ca si eu m-am luat dupa ele si asta intentionez si eu sa fac cu lista mea, sa dau sfaturi, dar, tratati-le deci cu precautie, ca nu intotdeauna sunt si cele mai bune pentru voi.

vineri, 14 iulie 2017

Acum ca bebe doarme si eu imi permit, prin urmare, sa-mi fac putin de cap, ma jucam cu gandurile cand mi-am amintit ca o tipa de la job mi-a zis ca cel mai greu in perioada asta imi va fi cu lipsa de somn. Asa o fi fost pentru ea, pentru mine insa lipsa de somn e cea mai mica problema, atat de mica incat nici n-o consider problema. Dar nici nu pot sa zic ca sunt foarte deprivata de somn, doar e putin mai dereglat decat inainte. Ma trezesc de doua ori sa-i dau scurt mancare lu' bebe, si eventual s-o schimb, si zic scurt pentru ca ea nu se lungeste noaptea cu masa, si cam atat. Ea e cel mai mare ajutor al meu pentru ca e un copil foarte cuminte. Cineva m-a intrebat "dar tot tu te ocupi si noaptea de ea"? Cu aluzie la sensul ca barbat n-ai? Am barbat, si inca unul de n-ai vazut tu, doar ca eu alaptez si barbatul meu n-are ţâţe. Doar in prima luna mi-a fost mai greu cu trezitul, pentru ca nici eu nu eram obisnuita ca noaptea sa-mi fie intrerupta si nici somnul ei nu era reglat pe-atunci. Acum insa despre asta nici nu merita sa vorbesc.

Cel mai greu altceva mi se pare. Plecarile de acasa imi dau mie trepidatii. Si nu pentru ca am atasat de mine un carut, nici macar ca-i vine in mijlocul drumului sa suga, ci pentru ca aproape mereu ajungem in situatii neprevazute, hilare pana la un punct, exasperante pana la altul. Ultima patanie a fost acum cateva zile cand am mers cu Bobi la ceremonia lui de P.Eng. Festivitatea s-a tinut undeva pe-aproape, la un club de golf in Tornhill. Bobi a vrut foarte mult sa faca poze cu Cati la acest eveniment mare din viata lui si a noastra. Asa ca i-am cumparat rochita noua, cu volanase rozalii, am dichisit-o cat sa fie mandra toata natia de ea, dar mai ales taica-su. Regula organizatorilor a fost ca nu e voie in sala cu copii sub 10 ani. Dar n-a fost asta o problema, ca oportunitate de o poza gaseam oricum, chiar si daca era s-o facem in parcare, ba daca ma gandesc mai bine, ne lasa sigur si cu ea in sala daca insistam un pic. Au venit si prietenii nostri cu noi si pentru ca Bobi nu putea avea decat un invitat, a intrat cu prietenul lui, care era si pe post de fotograf, iar noi, adica eu cu prietena si fetita, am ramas pe-afara. Mi-a lasat Bobi cheile de la masina, in caz ca i se facea foame guguistiucei sa intru sa-i dau mancare si am plecat apoi sa ne plimbam. Am luat-o spre nord, pentru ca spre sud, venind cu masina, vazusem ca nu-i mai nimic de admirat. Ne-am tot dus asa in sus, sporovaind despre toate cele, si-apoi ne-am intors. Incepuse sa picure. Si pentru ca la un moment dat nu mai picura, ci deja ploua de-a binelea, ne-am aciuat in curtea unei biserici sau centru de ceva asemanator, sub un acoperis. Am zis sa stam acolo cateva minute pana se opreste, numai ca in cateva minute s-a pornit o vijelie de nu ne mai vedeam om cu om, iar acoperisul sub care ne aciuasem, destul de rezistent pana atunci ca nu ne atinsese un strop, "a cedat" sub puterea vantului, si in cateva secunde ne-am facut fleasca. Toate restaurantele erau pe partea cealalta a strazii, iar centrul sub acoperisul caruia stateam era inchis. Incepusem sa tremuram din toate incheieturile. Si de frig, dar eu mai ales de nervi. Ca nu-mi era de noi, cat imi era, bineinteles de Cati. Ea statea cuminte sub prelata carutului, water&windproof. N-a ajuns un strop la ea, dar cum ploaia nu se mai oprea, iar vantul parca devenea tot mai puternic incepuse si-o tornada in capul meu de-mi venea sa plang la gandul ca ar putea s-o ude pe Catiusa. Ei ii place cel mai mult pe lumea asta s-auda cum curge apa si zgomotul ala de ploaie pesemne o contraria ca ma uitam la ea si avea ochii larg deschisi a mirare si curiozitate. Statea acolo cumintica si asculta, dar eu, care inca ii descopar reactiile la nou, ma temeam sa nu inceapa sa planga, ca nu aveam cum sa o iau in brate si s-o linistesc. M-a sunat Bobi, sau l-am sunat eu, nici numai stiu, dar n-am stiut sa-l directionez spre noi ca nici noi nu stiam unde suntem. I-am dat niste indicatii vagi, si pana la urma m-a gasit ploata ca o curca chioara, ca ochelarii nu-mi mai foloseau la nimic, dar el si mai plouat caci dupa cum am spus, cheile de la masina erau la mine si el a inotat pana la noi. Costumul lui de gala si camasa scrobita si calcata de mine ajunsesera niste carpe ude numai bune de sters pe jos...cu noi. Daca eram doar noi, am fi chemat un Uber, dar tocmai asta e problema, si dificultatea de care vorbeam mai sus, ca nu eram doar noi, si nu stiu daca exista Uber cu car seat. Si daca Uber ar fi avut car seat, ce faceam cu carutul? Daca nu incapea in portbagaj? Etc. A luat Bobi cheile de la mine si s-a intors sa aduca masina. In drum spre noi se si lepadase de costum ca atunci cand a coborat din masina era in chiloti, in sosete si intr-un tricou de scandal pe care il gasise pe sub unul din scaune. Ne-a luat, ne-a adus acasa, ploaia intre timp se oprise, s-a schimbat si s-a intors la ceremonie unde, prinzand inceputul sfarsitului, si-a luat diploma.

miercuri, 12 iulie 2017

Pianista la 2 luni 😎


Cati a facut 2 luni si deja e pianista. Inca de cand era in burta am observat ca e foarte talentata ca dadea din clape fara astampar zi si noapte. De aceea, i-am oferit de ziua ei acest instrument sa ne incante pe toti cu harul ei 😇.

marți, 11 iulie 2017

Le cer scuze celor care intra regulat pe blog si nu gasesc nimic nou, nu scuze ca n-am timp sa scriu, ci scuze ca nu am lasat un cuvant ca n-am vreme sa scriu si sa nu mai intre degeaba. Dar nu-i chiar un bai, nu moare nimeni daca nu stie de mine, si-apoi sa dai un clic, doua, in gol pe zi nu-i asa mare lucru. Nu imi propun sa inchid blogul, nu inca, dar acum sunt foarte ocupata ca ma marit. Nu, nu e nicio gluma. Ma marit la City Hall. Atata am vrut sa zic, nu de alta, dar atunci cand voi reveni sa ma recunoasteti, ca voi avea alt nume. V-am pupat! 😇

miercuri, 14 iunie 2017

sâmbătă, 10 iunie 2017

Cu ajutorul noii mele jucarii, poate imi va permite sefa sa mai stau si pe blog din cand in cand. Macar sa stau daca de scris nu mai apuc 🙂.

duminică, 4 iunie 2017

Ieri am mers prima data in vizita in trei. Ne-au invitat niste prieteni la un bbq la ei in curte. Ne-am dus pana colea in Markham ca-n excursie. 15 minute de la noi pentru care ne-am pregatit doua ore. Da-i mancare inainte, spal-o, schimb-o, da-i iar mancare, schimb-o iar, plimb-o prin casa sa adoarma, da-i iar mancare, spala-te si tu de mai apuci. Asta inainte de-a pleca din casa. La drum efectiv, pleci cu casa dupa tine. Ia-i pempersi, pad de schimbat, lapte, alte schimburi, paturici s.a.m.d. Ca sa nu ajungem in situatii perplexe, cum ni s-a mai intamplat, trebuie sa ne asiguram ca avem toate cele necesare si in plus cele necesare momentelor nepravazute 100% probabile.

In acelasi timp, Facebook imi aminteste mereu cum in toti anii din urma, weekend de weekend, eram tot prin alta parte. Ce pregateli, ce bagaje, nici mancare nu ne luam pe-atunci la noi ca tot gaseam un Tim Hortons la care sa ne oprim pe drum. Plecam si nu conta cand ne intorceam. Acum nu-mi mai permit asa arogante. Dar nici nu le regret. Adica nu simt ca mi-ar lipsi vreo plecare sau ca m-ar arde vreo talpa sa ajung imediat undeva. Nici macar nostalgica nu sunt. Nu vreau insa sa zic nici ca prefer ce ziceam mai sus, sa ma car la drum cu casa in carca. Acum nu-mi doresc altceva decat sa stau cat mai mult cu bebelusa mea acasa. Nu ma pot satura de ea sau cum ar zice altii I can't get enough of her. Am febra musculara la brate de la atata leganat, am febra musculara la gura de la atata pupat. Ma face fericita, si nu-mi doresc acum altceva decat s-o fac si eu pe ea macar atat de fericita pe cat ma face ea pe mine, ca nu-mi place sa ma stiu datoare. Imi placea viata mea dinainte, imi place si viata mea de-acum. Sunt etape diferite si le traiesc ca atare, nu comparativ. Scriu asta pentru ca stiu temerea unora - a fost la un moment dat si-a mea - care nu vor sa faca copii pe motiv ca li se va schimba viata si de ce ar schimb-o daca le e bine asa? Raspunsul meu, din experienta deja, e ca viata nu se schimba neaparat in rau. E adevarat ca pentru o vreme nu mai ai timp de tine, de plimbari, nici macar de un banal somn in timpul noptii, dar asta nu inseamna ca ai o viata doar s-o plangi. Nici pe departe. Chiar daca din perspectiva unora - la un moment dat era si perspectiva mea - asa se vede. Pentru ca bucuriile pe lumea asta nu se rezuma la o zi berbunca sau la dormit o ora in plus. De fapt astea nici nu-s bucurii, devin bucurii doar atunci cand nu le mai ai, ca vorba lui Bobi dupa o runda nocturna, niciodata n-am apreciat atata somnul 😂.

vineri, 2 iunie 2017

Ca sa doarma ca un prunc, bebelusul are nevoie iubirea mamei. Nu inainte de-a avea nevoie de nervii ei de fier. Ca sa o aduc la aceasta stare zen de care eu sunt privata de-o luna acus si pentru care o invidiez pe bune, m-am chinuit vreo cinci ore de dimineata. Am reusit dupa ce am dat drumul la toate robinetele cu apa din casa, am bagat muzica la maxim de-am zis ca ma evacueaza astia din bloc pentru tulburarea linistii, am scos-o printre camioane la rush hour si chiar am vrut sa dau foc la casa ca sa inceapa si alarma sa tiuie.

marți, 30 mai 2017

Tunel de acces pentru carucioare la metrou
Am avut de ajuns ieri undeva, mai precis la doctor, ca e singurul loc unde e musai sa ajung, in rest orice poate fi amanat si chiar anulat, si am avut placuta surpriza sa observ pe strada un lucru pe care nu l-am bagat in seama niciodata inainte, desi a fost tot timpul acolo. Orasul acesta este foarte "baby friendly". Infrastructura este construita in asa fel incat persoanele care folosesc device-uri mobile pentru deplasare, precum scaune cu rotile, carucioare de copii sau mai stiu eu ce alte acareturi de gen, au "banda" lor, caci nu exita bordura care sa nu se incline, si nici linie de metrou fara rampe si lifturi pentru invalizi. Deplasarea cu strollerul prin oras, inclusiv pe distante lungi, este incredibil de usoara. Practic, unde exista scari, exista si rampe, lifturi si tuneluri de acces. Orasul acesta nu umileste pe nimeni. Asta face parte din lucrurile asa-zis marunte (de vreme ce inainte nici nu observasem rampele si nici lifturile de la metrou nu le-am folosit vreodata), dar ale caror importanta capata proportii extraordinare atunci cand te trezesti ca ai nevoie de ele.

...In alta ordine de idei, eu traiesc momentan intr-o cu totul alta dimensiune. Nu mai exista zi si noapte, nici zile ale saptamanii, functionez in mod continuu, indiferent de cat e ceasul. Numar totusi, ca si înainte, zilele pana la weekend pentru ca doar atunci il avem si pe tati cu noi acasa toata ziua. Mi-a fost mai greu in prima saptamana cu sculatul in toiul noptii, dar acum, mai ales de cand am inceput doar sa alaptez si nu ma mai chinui cu pregatit formule cand ar trebui sa-mi fie somnul mai drag, m-am obisnuit, ba chiar imi si place. Nu se trezeste decat de vreo doua, trei ori pe noapte, chiar daca sesiunea poate dura si cate o ora o data, dar nu ma mai deranjeaza. Alaptatul chiar mi-a usurat viata de mama, ca mai nou doar asta sunt. Acum pot sa-i dau de mancare si prin somn. Stiam ca asa va fi, stiam ca daca voi avea succes, ma voi fi chinuit cateva zile, cel mult doua, trei saptamani, dar nu luni intregi. In rest, de fapt nu mai exista niciun rest, toate activitatile mele se desfasoara pe langa ea. Stau dupa curuletul ei toata ziua. La propriu. Nu stiu daca toti bebelusii sunt la fel, dar eu trebuie sa-i schimb cate cinci pampersi deodata. Cum ii pun unul nou, are grija sa ma tina ocupata, ca in doua minute trebuie sa i-l schimb iar, iar dupa alte doua minute iar, si apoi tot asa. Nu vreau sa zic ca e complicat sau foarte greu sa ai grija de un puradel, dar clar nici cel mai usor lucru nu e. Nu e insa mai greu decat oricare alta activitate ce presupune responsabilitate, fie ca e vorba de un copil, un cățel sau un job. Dar dupa munca si rasplata. Pup făţuca asta in fiecare zi de o mie de ori. Mi-e dor de ea si cand o tin toata ziua in brate.

Acus nu mai incape in pat
Am inceput sa iesim in parc si tot mai des in gradina din spatele blocului. Ea ia o gura de aer curat, iar noi mai mult de-atat de cand a dat caldura si s-au scos la terasa sezlongurile.

joi, 25 mai 2017

Azi Berenica mea implineste doua saptamani. Intre timp tata s-a intors la munca, iar eu am ramas singura cu ea acasa. Ne descurcam bine deocamdata, inca nu ne-am certat. Ii dau sa manance, o schimb, nu-i mare lucru de facut, doar ca fac treburile astea atat de des incat toate celelalte raman de facut pe fuga sau pe altadata.

Asa ca si pe blog tot pe fuga am intrat sa zic doar ca cea mai mare provocare, desi nu neaparat o problema, a fost in tot timpul asta si este in continuare alaptarea. Am plecat de la spital doxa de "carte", ca nu era asistenta care sa nu ma dezbrace ca sa-mi arate cum trebuie sa pun copilul la ţâţă. E o intreaga teorie si aici. Trebuie sa stii cum sa-i bagi ţâţa in gura ca sa n-o rupa, caci alaptatul trebuie sa fie o placere, nu o corvoada si un chin. Pana am invatat, amandoua, am avut si eu de suferit, dar, dupa ce am cumparat si folosit inutil o crema luata de pe la Shoppers, mi-a prescris un doctor de la spital un unguient foarte bun, Dr. Jack Newman's Nipple Cream, si acum nu mai am nicio problema. Asa ca acum trebuie sa ma laud ca la agatat copilul de ţâţă sunt experta. M-a laudat si doctorita de familie, care, de asemenea, m-a pus sa ma despoi ca sa vada si ea daca stiu sa-i dau copilului de mancare. Toate bune pana aici, problema e ca nu prea am lapte destul pentru elefantica mea. Unii care se pricep m-ar intreba "da' de unde stii ca nu ai?". De altfel, am si primit intrebarea asta de nenumarate ori. Acum am mai mult cred si chiar reusesc sa o satur doar de la ţâţă de cateva ori pe zi, dar saptamana trecuta statea bebe si cate o ora agatata de mine si tot o desprindeam plangand. Si nu e un bebelus plangacios deloc. In afara de cateva mofturi, nu prea plange, nici macar noaptea.

Medela - supliment de formula
La indemnul unei asistente de la spital, am rezolvat problema, desi pentru mine e rezolvata doar partial, suplimentand cu formula. Nu i-am bagat inca biberonul in gura, decat sa vad ca deja il refuza, chiar daca la inceput, de disperare, m-a tentat s-o fac. Nu ca as avea ceva impotriva biberonului, nu am chiar nimic, dar stiu ca daca se va invata cu biberonul, nu va mai vrea la ţâţă, iar eu chiar imi doresc sa alaptez din cel putin doua motive, in urmatoarea ordine: in primul rand, laptele meu e cel mai bun pentru copilul meu, iar eu imi doresc ce-i mai bun pentru ea, si, in al doilea rand, alaptatul este cel mai usor pentru mine. Nu trebuie sa ma chinui preparand in miezul noptii formule si spaland biberoane cu noaptea-n cap. Ii bag ţâţa-n gura o jumatate de ora si kaput. Chiar daca ar trebui sa o fac de mai multe ori pe noapte. Acestea sunt motivele practice, ca mai am un motiv mai putin practic, dar la fel de puternic. Niciun biberon din lume nu va putea inlocui sentimentul pe care il da mamei copilul atasat la piept. La fel ca si sarcina, e un loc rezervat femeilor, din pacate. Zic din pacate pentru barbati. In fine, cum suplimentez totusi daca nu folosesc biberonul? Folosind un un feeding tube, o instalatie cu un fir care se ataseaza de san si din care bebelusul trage, sugand si la ţâţă in acelasi timp, stimuland si lactia totodata. Chiar daca nu ar stimula lactatia realmente, bebe e totusi la ţâţă pe care, eu fac tot posibilul, sa n-o uite, sperand in acelasi timp ca in curand va veni mai mult lapte ca sa o pot satura pe elefantica mea care e mai mancacioasa din fire si in plus, s-a si nascut destul de marisoara, prin urmare are nevoi alimentare mai mari decat o mâţă. Initial, instalatia acesta era o improvizatie. Ne-a dat de la spital un fir care se foloseste, in mod normal, la prelungirea seringilor, si bagam un capat al firului in sticla cu formula, si pe celalalt il atasam cu leucoplast de san. Sa executi operatiunea asta de cateva ori pe noapte este intr-adevar tot ce-ti poti dori de la viata. Acum insa folosesc o instalatie pe care am comandat-o online de la Medela si sunt foarte incantata de ea, mai ales ca se si spala foarte usor. E foarte practica si simplu de folosit. Tubul ala cu lapte se ataseaza de haina, iar firul, de san.

Alaptatul e cea mai mare provocare in momentul acesta, dar, cum ziceam, nu e realmente si o problema. Eu inca ma chinui si insist in speranta ca in curand voi reusi s-o fac fericita doar cu ţâţa mea, chiar daca ea e fericita oricum. E sanatoasa, rosie in obraji si din ce in ce mai frumoasa. Dar tot nu stim cu cine seamna inca.

joi, 18 mai 2017

Au trecut numai 7 zile din cele 40 de lauzie si daca da Domnul ca intr-adevar numai atatea sa fie si sa n-am nevoie de mai mult timp sa ma repun pe picioare, pe picioarele mele, nu pe astea inca umflate ale lui Michelin Man, tot cam atunci voi reveni si pe blog ca am atat de multe de scris si de povestit, dar si alte prioritati deocamdata.

Pana imi revin si revin, las aici o poza cu Berenica mea, cu mentiunea ca eu nu ma mai satur sa ma uit la ea si sa ma minunez de cat e de frumoasa, nu stiu zau cu cine seamana ca nu suntem niciunul in familie urati, dar nici nu m-as fi gandit vreodata ca puzzle-ul genelor noastre poate crea ceva atat de perfect. Eu ca eu, dar taica-su e pur si simplu topit tot dupa ea. Nu l-am mai vazut in viata mea atat de indragostit...Abia astept sa povestesc despre lucruri din toata perioada asta de 10 luni nepovestite pana acum.

Printesa si Unicornul. Am pozat-o in cadourile pe care le-a primit de la prieteni. Toata lumea i-a dat cate ceva. Ba a doua zi dupa ce am ajuns acasa de la spital, am primit un telefon de jos de la security ca e cineva afara sa ne livreze un cadou mare. Ne-am trezit la usa, ca-n filme, cu un ditamai aranjamentul sofisticat printre care era si rochita asta alba cu care am imbracat-o in poza. Ii e cam mare, dar ei ii sta bine cu orice 😋

sâmbătă, 13 mai 2017

In love ❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤


Abia ne-am văzut prima dată şi deja nu mai putem una după alta: ea nu se desprinde de mine deloc, iar eu nu mă mai satur să mă uit la frumuseţea asta
Bine ai venit pe lume Berenice Kathryn!!!!

marți, 2 mai 2017

Pe mine cred ca m-a apucat cuibareala. Asa-numitul "instinct de cuib" cica le-apuca pe femeile gravide pe la sfarsitul sarcinii si babele spun ca asta-i semn ca se apropie travaliul. M-am trezit dimineata cu gandul acut sa nu mai frec azi menta pe internet, ci mai degraba sa frec baile. Nu stiu daca cuibareala asta are vreo explicatie stiintifica pentru ca logica nu prea are, dar daca nu are, am eu una. Pe mine, cum stau toata ziua singura acasa si lipsita fiind de orice urgenta, cred ca m-a apucat de la plictiseala.

Pana la urma, baile n-am reusit sa le spal, dar am spalat haine si asternuturi de bebelus, ba mai mult, le-am si calcat. Mama mi-a zis ca e bine sa le calc pentru ca fierul le omoara microbii. Cand am auzit-o, am zis: WHAT?!!! Eu nici nu stiam daca am fier de calcat in casa. Dar mai mult decat atat, sincer, in cazul meu nu cred ca e necesar pentru ca eu usuc hainele la dryer. Banuiesc ca are acelasi efect. Mama nu usca hainele la dryer si de aia nu stia. Le-am calcat totusi, deocamdata doar pe cele pe care o sa le iau la spital, ca arata mai frumos asa la dunga. Si-apoi nu vreau sa fiu lenesa cu guguştiuca mea chiar de la inceput.

Le-am spalat cu detergentul special de bebelusi, Ivory Snow, si mirosul ala proaspat si dulce combinat cu aburii de la fierul de calcat m-au drogat putin de nu m-am mai oprit din trebaluiala pana seara tarziu.

De la cuibareala asta insa am tras si-o frica azi. Sa nu faceti ca mine!!!! M-am pus sa scot afara ce era deja pus la bagajul de spital ca sa spal si tot ce-aveam acolo. Dupa ce-am bagat insa totul la spalat, incepuse sa mi se roteasca gandurile negre in cap in ritmul motorului de la masina, cum ca ar fi chiar culmea sa-mi vina acu' sa nasc si sa ma prinda cu pantalonii in vine. Adica cu toate catrafusele ude si cu bagajele goale, dupa ce statusem cu ele facute bine-mersi de cateva saptamani bune. Dar nu s-a intamplat nimic, slava Domnului, si gata, bagajul meu e refacut si deja la usa. Cineva insa mi-a zis ca si la usa e prea departe. Ar trebui sa-l duc in masina...Deci dupa cum se vede in cuibusorul meu pana si gandurile imi sunt marunte. Asa ca hainutele astea de care m-am ingrijit eu azi.

duminică, 30 aprilie 2017

Copacii cu flori si istorie din High Park

Acum doi ani pe vremea asta, daca nu si mai demult, am zis pe blog un lucru pe care pot sa-l repet la infinit, cum se repeta anotimpurile. Daca ar fi sa-mi ceara cineva sa pun Toronto pe-o ilustrata, nu as folosi vreun decor estival la barbeque pe malul unui lac, desi ii e atat de specific, nici pe cel atat de venerat al toamnei in culorile de artar, in niciun caz pe cel de iarna, ci exact perioada asta a primaverii, din jurul zilei de 1 Mai, cand la comanda parca, se umple tot orasul de flori. Caci nu este casa sa n-aiba la usa vreun sirag de lalele, vreun cires in floare sau o bolta de magnolii. Ti-e mai mare dragul sa-ti mangai privirile si cugetul printre ele.

Parcurile se transforma, de asemnea, in gradini botanice si atrag roiuri intregi de oameni. Pe care oricat i-ai intelege ca se dezmortesc si ei dupa atatea luni de iarna, sug totodata si peisajul de energie. Saptamana trecuta, va ziceam ca am mers in High Park, si era acolo mai multa lume decat floare in copaci. Frumos sa-i vezi cum se inghesuie la copacii cu flori, dar parca mi-as fi dorit mai mult sa admir copacii decat pe ei admirand copacii. Faceti, din motive evidente, abstractie de faptul ca si eu eram unul dintre ei. Asa ca azi dimineata ne-am dus din nou in High Park, dar la prima ora, stiind ca torontonezii n-au fost niciodata oamenii cei mai matinali. Asa am reusit sa suprind un pic ciresii respirand...

Daca va intereseaza putina istorie a acestui mega-mediatizat eveniment anual - High Park Cherry Blossom: ambasadorul Japoniei in Canada a daruit orasului Toronto, la inceputul anului 1959, 2,000 de ciresi din partea cetatenilor orasului Tokyo, drept multumire pentru ajutorul acordat refugiatilor japonezi dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial. Ciresii au fost plantati in High Park si desi au cam imbatranit, inca n-au murit, si-atrag an de an, mii si mii de foto entuziasti si iubitori de natura.
Ieri i-am fi gasit inca si mai plini, caci vantul si ploaia de-asta noapte le-au cam scuturat coroanele. Dar si azi erau frumosi ca ne ploau cu petalele.
Acum cateva saptamani, High Park a luat foc. Vedeti cioturile arse de pe jos. Nimic distructiv insa, dimpotriva, un foc controlat, pus chiar de managementul parcului ca parte a strategiei de intretinere. E o metoda foarte veche de ingrijire forestiera, prin care se ard toate balariile de la sol, fara a afecta insa in vreun fel copacii. 

vineri, 28 aprilie 2017

Facebook imi aminteste ca anul trecut pe vremea asta eram in Bahamas. Bahaaaahaaa!!! Mda, anul asta sunt pe nicaieri. Dar nu ma plang, nu inca, mai ales ca de azi am intrat oficial in concediu de maternitate. Pana la a fi insa concediu de maternitate e inca doar concediu, asa ca incerc acum, pana se naste bebela, sa ma bucur cat pot de aceasta perioada, de parca daca mananc mai mult acum, maine nu-mi va mai fi foame.

Ziceam ca am intrat oficial in concediu, doar pentru ca neoficial am intrat de mai demult avand in vedere ca saptamana asta am fost la munca doar 5 ore luni si inca vreo 4 marti. M-au mancat talpile sa plec mai devreme. M-au mancat la propriu, nu-i o figura, nici macar una de stil. Mi-a iesit pe picioare o raie, i-as putea zice asa fara sa gresesc prea tare, chiar daca nu am niciun diagnostic, si ma mananca intr-un hal de-mi vine sa-mi iau campii, daca nu mi i-am luat deja. Asta a fost pretextul pentru care mi-am luat libere dupa libere in ultima vreme, ca in realitate adevaratul motiv a fost ca m-am supraapreciat. Cand am luat hotararea de a nu ma mai duce la job cu 1 Mai era inca prea devreme sa-mi dau seama ca va fi prea tarziu. Ar fi trebuit sa incetez colaborarea (temporar, ca tot acolo o sa ma intorc), inca de-acum cel putin doua saptamani, de cand burta mea a intrat intr-un proces de expansiune de nestavilit, iar eu intr-unul de lehamite si mai si. Nu va imaginati ca ma osandeam pe-acolo, de fapt nu faceam nimic, stateam in dreapta aluia de mi-a luat locul (asa crede el haha!!!) si il plictiseam. Dar chiar si-asa incepuse sa mi se para degradanta taraiala pana acolo.

Stiu ca la anul pe vremea asta imi va parea rau ca nu m-am dus la munca pana in ultima zi si cea de-apoi, dar acum nu-mi pare rau. Si-apoi bebelina are la inceput nevoie de o mama relaxata, asa ca sa dam drumul la filme, la muzica si de-acum sa inceapa dicstractia!!!!

joi, 27 aprilie 2017

10 motive pentru un curs prenatal

Macar hainele i le am pregatite :)
Acum ca am fost si la scoala, ma simt mai nepregatita ca niciodata sa-mi aduc copila acasa si sa am grija de ea. La North York General, spitalul unde voi naste, se tin tot felul de cursuri din astea pregatitoare, inclusiv de cum sa respiri in travaliu sau cum sa-ti pregatesti copiii mai mari sa primeasca noul membru al familiei, adica si prostii din astea, dar pe mine nu m-au interesat altele decat cele de avut grija de bebe dupa ce o voi aduce acasa pentru ca eu n-am niciun fel de experienta cu puradeii avand in vedere ca in ultimii 15 ani cel putin, nici macar n-am tinut unul in brate. Apoi, voi fi si singura cu ea. Nu voi beneficia de niciun ajutor, asa ca aveam nevoie de ceva indrumare. Bobescu isi va lua concediu si va sta cu noi acasa o vreme, dar nici el n-a crescut copii vreodata asa ca un curs prenatal am considerat amandoi ca e un inceput macar.

La curs, ne-au facut cateva demonstratii si ne-au invatat cum sa shimbam scutece, cum sa-i facem bebelusului priză la ţâţă, cum sa-i tinem capul, cum sa-i facem prima baie, lucruri din astea care mai degraba se arata decat se explica din vorbe, ca sa poata fi intelese cum trebuie. Dar as vrea sa scriu 10 lucruri, desi au fost mai multe, despre care eram mai putin educata inainte de a ma duce la curs, dar pentru care spun acum ca a meritat sa dau $60, singurul serviciu pe care l-am platit de cand ma tot duc la spitalul asta, chiar daca era mai bine sa nu dau nimic. Ca asa m-am invatat.

1. Practica "piele pe piele": e foarte indicat pentru linistea bebelusului sa fie tinut pe piept de cateva ori pe zi cate un sfert de ora macar, inclusiv pe pieptul tatalui. E o buna practica de calmare si inainte de a afla de ce urla, de exemplu;

2. Bebelusii mananca de 8-12 ori pe zi, dar fie ca mananca la fiecare ora sau o data la trei ore, el e seful. Bebe e cel care decide de cate ori si cand trebuie sa manance, nu mama, nu ceasul, sau mai grav, vreo baba nebuna;

3. Trebuie sa speli bebelusul "pe dinti" din ziua 1;

4. Bebelusii dorm pana la 16 ore pe zi. (Deci cine zicea ca n-o sa mai apuc eu sa dorm?!!)...Dar nu trebuie niciodata lasati sa doarma mai mult de 4 ore incontinuu (îhî!!!);

5. Bebelusul nu are nevoie de un patut fancy. Plapumile si plapumioarele, indiferent de cat or fi ele de dragalase, nu au ce cauta in patul copilului, si nici vreo jucarie nu trebuie atarnata pe undeva; un cearceaf peste o saltea rigida e tot ce are nevoie; bebelusul trebuie culcat intodeauna pe spate, nu cum iti spun babele, pe burta; "tummy time" este, intr-adevar, recomandat, dar nu cand doarme si, mai ales, intotdeauna sub supraveghere;

6. Co-spleeping-ul este recomandat, bed-sharing-ul insa, nu; co-sleeping-ul inseamna ca bebe doarme cu tine in camera, dar in culcusul lui separat, nu in pat cu tine. Asta din urma se numeste bed-sharing si e o practica extrem de riscanta pentru cel mic;

7. Locuinta nu trebuie sa fie supraincalzita si nici bebelusul infasat sau incotosmonat; el nu are nevoie de mai multe straturi de haine decat au nevoie parintii, poate cu exceptia iernii, cand merge unul in plus;

8. Punctele 5, 6 si 7 sunt importante pentru ca reduc riscul SIDS (Sudden Infant Death Syndrom);

9. Bebelusul nu trebuie lasat sa planga pana ii sar plamanii pe motiv ca daca ii raspunzi la fiecare boceala, il alinti; sunt o mie si una de motive pentru care bebelusul plange, unul dintre ele fiind lipsa oricarui motiv, dar chiar si asa, trebuie sa sari in sus de fiecare data cand il apuca pentru ca astfel il faci sa se simta in siguranta si il ajuti sa capete incredere ca mereu e cineva acolo pentru el;

10. Trebuie sa ii vorbesti bebelusului tot timpul inca din prima zi de viata. (Indiferent de ce prostii ii spui, el oricum nu intelege, dar asculta).

Stiu ca multe femei isi dau ochii peste cap doar pentru ca ele nu au facut intocmai asa si a fost bine. Ceea ce am enumerat eu mai sus nu sunt recomandarile mele si cu atat mai putin sfaturile mele. Eu am ramas la fel neexperimentata ca inainte de a ma duce la curs, sunt doar mai informata cu privire la practicile actuale recomandate. Nu si mai pregatita.

duminică, 23 aprilie 2017

Sakura

Mi-am dorit foarte mult sa ajung anul acesta in High Park sa vad sakura, adica ciresii japonezi in floare. M-am stresat putin ca nu voi ajunge nu pentru ca ar fi High Park departe sau ca s-ar scutura ciresii prea degraba, dar conditia nu-mi permite sa-mi fac planuri nici macar pe termen foarte scurt. Dupa ce timp de doua saptamani am cautat zi de zi pe internet previziuni cu privire la perioada de inflorire, mai ales ca auzisem ca anul asta le vor pocni mugurii mai devreme, tot nu stiam sigur daca au deja floare sau nu, asa ca ieri imi propusesem sa merg oricum pana acolo sa vad eu care-i treaba. Si daca n-o fi sa fie nicio treaba, atunci sa mai incerc si saptamana viitoare. Ieri insa traseul mi-a fost deviat dupa cum povesteam mai jos, si desi devierea a avut loc cu cele mai bune intentii, tot mi-a parut rau ca n-am ajuns in High Park, asa cum mi-a parut rau c-o zi in urma ca n-am ajuns la Boston Pizza.
De aceea am tinut sa merg azi neaparat chiar daca site-urile de stiri spuneau ca ieri n-ar fi fost infloriti decat putin, si ca abia saptamana viitoare ne vom putea poza sigur sub corolele lor albe. Eu pana saptamana viitoare insa nu stiu ce-o mai fi, asa ca n-am riscat. Si la fel ca mine tot orasul ca la cata lume am vazut azi acolo cred ca au venit de fapt si de pe la vecini. Erau carduri intregi de masini spre toate intrarile in parc de si noi a trebuit sa lasam masina la un kilometru jumate si sa mergem pe jos asa greoaie cum sunt eu. De fapt, chiar mai impresionant decat ciresii era cata lume a putut veni sa-i vada. Nu erau intr-adevar cu totii infloriti, si nici cei infloriti nu aveau coroanele inca pline, dar, desi am zis ca voi merge si weekendul viitor, chiar daca nu mai ajung, hatarul mi l-am facut si pofta mi-am astamparat-o, asa ca acum pot sa nasc linistita. 

"It's a girl" again!

Weekendul asta eu doar m-am petrecut. Acum mi-e casa cu curu'n sus, dar plina de baloane roz. Ieri am fost transportata la alt baby shower, de data asta unul organizat de prietena mea la ea acasa, de care, de asemenea, nu aveam cunostinta, dar pe care, pentru ca aveam deja experienta de c-o zi inainte, l-am mirosit putin inca de pe drum incolo. De fapt, cand am ajuns aproape de casa ei, eram cam 90% convinsa ca s-a copt si-acolo ceva pe la spatele meu. Nu m-a mai apucat plansul ca data trecuta, ci am zambit asa larg cand am vazut toata lumea adunata acolo pentru mine si m-am simtit atat de bine ca numai c-a venit noaptea mi-am dat seama ca a trecut timpul si trebuie sa ma intorc acasa. De data aceasta a fost un baby shower traditional, numai intre fete. Inteleg acum si de ce se practica traditia doar intre femei. Pentru ca barbatii s-ar plictisi sa asculte numai povesti despre nascare si crescut puradei, cam singurele subiecte la care invariabil ajungea orice discutie.
Cred totusi ca traditia trebuie ajustata, si barbatii invitati si ei. Trebuie si ei inclusi, cu forta daca nu de buna voie, la activitatile bebelucesti, ca n-or putea ei sa le dea ţâţă, dar le pot schimba un scutec sau canta un cantecel. Sarcinile, fie ca e vorba doar de schimbat un pampers sau de stat geana noptile, nu sunt, si nici n-au fost vreodata activitati exlusiv femeiesti, ci doar tratate ca atare. Eh, vremurile se mai schimba, pentru unii favorabil, pentru altii dimpotriva, iar noi musai trebuie sa ne schimbam odata cu ele.

Nu vorbesc acum ca sa ma aflu in treaba, sau pentru ca asa mi-as dori eu sa fie, ci chiar asa e. De exemplu, saptamana asta am fost la un curs de avut grija de copil in primele zile de viata, curs care s-a tinut la spitalul unde urmeaza sa nasc acus, si locurile disponibile erau pentru cupluri care asteapta un copil, nu doar pentru femei gravide. Doamna care a tinut cursul, consultant in lactatie de meserie, a adus o papusa, grea de vreo 10 pounzi, care sa simuleze greutatea reala a unui nou nascut si a spus sa fie trecuta prin bratele fiecarui barbat din sala si sa fie tinuta asa cel putin cate 10 minute de fiecare in parte. Ne-am jucat noi cu papusile, dar mai in gluma, mai in serios, ni s-au aratat acolo multe chestii, printre care si cum se schimba profi un pampers. Cu ajutorul unor papusi, de diferite culori ale pielii (nu ca ar fi relevant, dar asta a fost primul lucru pe care l-am remarcat cand ni le-a impartit), am schimbat cu schimbul primele scutece din viata noastra. Au invatat si femeile cum se face, apoi si partenerii lor. Cursul inca nu s-a terminat asa ca nu o sa insist acum prea mult, am vrut doar sa sustin cu argumente in plus ca traditia trebuie updatata vremurilor noi si barbatii invitati si ei la baby shower ca cine stie, poate la un moment dat vor si naste.

La cum tine bebelusul in brate, Bobi cred ca trebuie sa se mai duca pe la scoala.

vineri, 21 aprilie 2017

Azi m-am emotionat pana la lacrimi, si cum inca nu mi-am revenit, s-ar putea sa gasiti unele din randurile urmatoare cam patetice pe-alocuri. Ca de exemplu acum cand zic, din incipienta, dar deja vasta mea experienta de viata, ca nu-i nimic mai trist pe lumea asta decat sa nu simti niciodata nimic. Cand trec zile intregi, luni intregi, chiar ani intregi, fara sa fii, macar din cand in cand, patruns de-un sentiment. Cand nu traiesti nimic, nici nu-ti aduci aminte de nimic. Ca singure trairile autentice, cele reale, devin amintiri. Si amintirile, cele frumoase indeosebi, contin ceva mult mai important decat dorinta de a le retrai, si anume pe-aceea de-a trai. Nu ti s-a intamplat niciodata sa vezi o poza in care te simteai bine si sa-ti dea pofta de viata? Sa-ti vina deodata sa vrei sa traiesti mai mult? Mai mult decat o amintire?...

Ceea ce trebuia sa fie azi o zi obisnuita de vineri a devenit una de care sigur imi voi aduce aminte toata viata. Stiam de vreo doua saptamani ca azi trebuia sa merg la Boston Pizza cu colega si cu inca o fosta colega care a plecat de la noi sa lucreze la guvern, dar nu ne-a uitat. Urma sa luam impreuna lunch-ul, inainte de-a pleca eu sa-mi vad de mamicie, treaba care deja a inceput sa ma sperie mai ceva ca durerile facerii. M-am imbracat frumos, mai frumos de-atat nici n-aveam cum, avand in vedere ca aia e singura rochie din dulap care ma mai incape, si-apoi nu mai fac fata nici macar unei plimbari pana la mall sa-mi cumpar alta. A insistat colega sa ma imbrac in rochie cu ocazia asta, si asta de vreo doua saptamani, ca doar urmeaza sa ne intalnim cu Mary-Lou, mi-a zis. Mi s-a parut totusi cam ciudat sa-mi spuna cu ce sa ma imbrac, mai ales ca stiam ca Mary-Lou de-aia nu mai poate ea. M-am gandit atunci c-oi fi aratand eu ca o butie, dar nu sunt totusi in curul gol. Am ripostat putin ca-car-ca-mar, ca rochia nu-i spalata si ca numai s-o spal nu-mi arde mie, atat cat sa inteleaga ca nu mi-a convenit. In fine, pana la urma m-am imbracat cum a vrut ea, nu de alta, dar mi-a promis si-o sedinta foto. Desi nu mai sunt eu atat de dornica de-a ma arata in poze, azi intru in cea de-a noua luna de sarcina, si ultima deci, si-am zis ca motivul asta e ok sa ma mai selfuiesc o data.

Era 11:50 cand mi-a zis ca Mary-Lou va intarzia putin asa ca o sa plecam undeva pe la 12:05 de la birou. I-am zis ok, desi numai ok nu simtea stomacul meu de foame si pofta unei pizze de care nu mai mancasem de luni de zile si la care ma tot gandeam de c-o seara inainte. Pe la 12:03 am dat sa-mi iau geaca pe mine, dar colega mi-a zis ca nu-i nevoie ca mergem cu masina pana acolo. M-am gandit, frate, nici geaca mea nu-i place?! Dar am zis iar ok si-am dat sa-mi iau geanta. N-o mai lua nici pe aia ca...Deja incepea sa ma enerveze. Aveam impresia ca ma teleghideaza si nu-mi placea. I-am zis mai rastit ca trebuie s-o iau ca sa platesc. Ea, nu, nu, ca pizza o platesc ele. Pana la urma am scos din geanta doar portofelul si telefonul si-am coborat cu ea sa mergem la masina ca ne-astepta Mary-Lou. Am ajuns la parter si mi-a zis sa vin intai cu ea s-o ajut sa ia ceva din boardroom. Ea a intrat inaintea mea si cand am intrat si eu, toti colegii mei, care nu stiu cum au ajuns cu totii deodata acolo, au iesit de dupa baloane si-au inceput sa ma aplaude. O fractiune de secunda mi-a trebuit sa-mi dau seama ce se intampla si tot atat sa incep sa plang cu sughituri. Imi pregatisera un baby shower surpriza, asa cum eu numai in filme am mai vazut. Reactia mea a venit deodata, nu am avut timp sa ma gandesc cum ar trebui sa reactionez la asa ceva, ci pur si simplu am reactionat. Emotiile mele au fost complet date peste cap ca in loc sa rad si sa sar in sus de bucurie, mie imi venea sa ma pun in cur si sa nu ma mai opresc din plans.

Firma a cumparat pizza si tort pentru toata lumea, colegii au cumparat cadouri pentru pitica mea si au strans bani pentru un gift card foarte generos, dar mai important decat toate lucrurile astea a fost ce au facut ei pentru mine, ba mai mult, cum au facut ei chestia asta. Desi s-au pregatit doua saptamani, cu mine in fiecare zi acolo, eu n-am avut nici cea mai vaga banuiala ce se coace pe la spatele meu, de fapt, in fata mea. Acum stiu in detaliu cum s-a petrecut totul, ca mi-a povestit colega, care are biroul vizavi si care a si fost tartorul, si tocmai pentru ca stiu cat de multe aranjamente au trebuit sa faca, mi-e cu atat mai greu sa inteleg cum au reusit sa tina cu totii atat de bine un secret, cu atat mai mult cu cat n-a parut ca se-ascunde nimeni in vreun fel de mine. Sau poate ca n-or fi ei atat de buni, cat oi fi eu cea care se prinde mai greu. Caci o colega mi-a spus ca a mers cu fiica ei sa-mi cumpere cadoul si-i povestea pe drum cum imi vor face o surpriza si cum eu nu stiu nimic din ce se intampla, si-atunci fiica-sa a intrebat-o: "Wow, mommy, she doesn't know that she will have a baby?" Cam asa ceva.