Pagini

Expat in Canada

Expat in Canada

luni, 9 octombrie 2017

Blogul s-a mutat in casa noua. Va multumesc pentru vizitele de pana acum si va astept cu nerabdare si cu sweet cookies pe Place Nouveau

Coordonate GPS: AICI

Daca aveti comentarii, lasati-mi-le pe noul blog, please, aici nu mai e nimeni acasa 😘.

duminică, 1 octombrie 2017

Meromicticul Lac Crawford

Aproape 500 de hectare de parc cu trasaturi geologice unice, un lac meromictic rar, un sat iroquoian din secolul al XV-lea, 16 kilometri de hiking trails prin padure, inclusiv unul suspendat, din lemn, in jurul lacului Crawford si doar o ora de condus din Toronto. Aceasta este pe scurt, geografic si putin istoric, descrierea Ariei de Conservare Crawford Lake unde am ajuns ieri, cu prietenii nostri. Un loc atat de pitoresc si datator de energie buna incat ma intreb doua lucruri: 1. Cum de am ratat noi zona asta pana acum? 2. Cate astfel de zone mai sunt prin jurul nostru si noi nu stim de ele? Abia astept sa le aflu raspunsul...

Meromictic lake - has layers of water that do not intermix. De aceea, de mare interes stiintific.
Un kilometru jumate de trail in jurul lacului. E unul dintre cele mai cool spot-uri de admirat penajul autumnal, potrivit blogTO. Nu inca. Peste vreo saptamana incolo.
Renumitele iroquian longhouses.
Prima lectie de istorie a lui Catiuş. A plans putin in excursie ca de atata excitement se lupta cu somnul sa n-o trimita in lumea viselor, chiar si aia mai plictisitoare decat cea din casa iriquoianilor.

joi, 28 septembrie 2017

Salutare! N-am murit, nici macar n-am patit ceva, ba chiar suntem mai bine ca niciodata, dar m-am mutat in ultima vreme pe Facebook si pe Instagram si pe aici am uitat sa trec. Mi-am satisfacut astfel pofta de online si n-am mai simtit nevoia si de blog. Pun o poza pe Insta, las un status scurt pe facebook, imi ajunge avand in vedere ca timpul mi-l petrec acum altfel decat inainte. Cat inca e vremea buna, desi pana azi a avut niste puseuri de caldura de am zis ca e bolnava, prefer sa ma plimb cu Catius pe afara decat pe aici. Facem kilometri intregi zi de zi in toate cele 4 puncte cardinale ale cartierului nostru Newtonbrook si mai departe.

I think I could get used to having these peaceful morning stroller walks when everybody else is going to work

Every morning I walk my baby up and down the streets in my neighborhood. She gets some sweet dreams, I get some roses to smell. All the houses here are like flowers museums.

Cand bebe doarme la pranz, eu citesc Murakami si mananc compot de grapefruit.
Sau fac peanutbutter cookies. Pui la gramada 3 banane, cateva linguri maaari cu unt de arahide, un ou si uruiala de ovaz cat vrei. Deloc sofisticat, ca timp de preparare ma refer, nu la gust sau la aspect, desi si aspectul e mai contemporan, asa. Gustul insa e irefutabil. Asta pentru ca imi place foarte mult sa stau in bucatarie si mai am si super talent la gatit. Pentru cei ca mine, vi le recomand!
A walk in the ravines. Toronto has the most beautiful ravines in the world.
Having a coffee in the woods first hour in the morning. Nothing else matters.

miercuri, 13 septembrie 2017

Sambata trecuta am carat-o prima data pe Catiuş in marsupiu, sau cum se spune, am purtat-o. Nu am facut-o pana acum pentru ca mi s-a parut prea mica sa o atarn in hamurile alea. Aveam acasa un marsupiu "Infantino Flip Advanced", luat de la Toys 'R Us, magazin unde oferta de sisteme de purtare este extrem de limitata. Nu se gaseste mai nimic si nimic de firma. Desi Infantino e ceva firma pentru ca multe din jucariile pe care i le-am cumparat lui Cati sunt produse de ei. Mai avreau si ceva Ergo, dar care nu mi-au trezit interesul la momentul ala. Ceea ce m-a facut sa-l aleg pe asta din cele putine care erau pe raft a fost faptul ca i se poate modifica puntea astfel incat bebelusul sa fie purtat nu numai cu fata catre mama, dar si catre lume. Cum Catiuş e foarte curioasa mi s-a parut super tare sa o pot purta asa fara sa-mi folosesc eu bratele pana mi le scap din umeri, asa cum inca fac. Acum insa am aflat ca nu e indicat sa o port cu fata, cel putin nu inca, pentru ca nu-i stau picioarele in cea mai buna pozitie, in forma de M mai precis, si pentru ca ar fi foarte stimulata si nu are cum sa se culce din pozitia aia. Ceea ce e adevarat. Nici sistemul cica nu ar fi dintre cele mai bune, asa ca am mers duminica sa-i cumpar altul. Am cautat un alt magazin de jucarii si haine pentru copii, pentru ca stiam ca Toys 'R Us, dupa cum ziceam, nu are ce voiam eu, si am gasit unul din cauza caruia Toys 'R Us m-a pierdut definitiv de client. Se numeste West Coast Kids si e un magazin cu personalitate, nu plictisitor ca celalalt, care arata ca un supermarket. Noi am mers pana acum doar la Toys 'R Us pentru ca ne era cel mai cunoscut, dar mai ales era cel mai aproape de casa si ne era simplu sa ne ducem inapoi sa returnam produsele daca nu ne placeau, de exemplu. West Coast Kids insa are produse mult mai de calitate si gasesti acolo si ce nu visezi, de la cele mai simple jucarii pana la lucruri care nici nu stii la ce folosesc, daca nu le citesti manualul. Cum ar fi de exemplu un suport din spuma pentru genunchi util atunci cand te asezi in fata cazii sa-i faci bebelusului baie. Magazinul are si etaj, care functioneaza ca showroom cu camere gata decorate pentru pici. Din pacate, camere pentru tati nu are, ca pe noi asta ne interesa. Noi i-am facut camera lui Bobi, nu lui bebe :)). I-am luat lu' Catiuş o caciulita de iarna simpatica, niste teethere si niste chestii pe care nu prea stiu cum sa le descriu mai bine decat ca arata ca niste lollipops cu gaurele in care pui piure si bebe trage din ele. Ma vor ajuta la diversificare, ca doctorita noastra ne-a spus ca deja putem incepe.

Eu voiam un marsupiu Lenny Lamb, ca mi l-a recomandat cineva, dar am gasit doar la Ada's Apple Tree, un alt magazin cu staif, la care insa nu am reusit sa ajung inca pentru ca duminica era inchis, iar eu, mai ceva ca un copil, nu mai aveam rabdare nici macar pana a doua zi. Am luat, in schimb, de la West Coast Kids, un Tula, dar pe care nu il putem folosi, asa ca m-am grabit degeaba, pentru ca bebe e inca mica pentru el. Ar fi fost varianta sa ii cumpar un infant insert, dar nu am considerat ca mai e cazul sa dau $50 si pe ala avand in vedere ca in cel mult doua saptamani va fi ok si fara. Pe Tula am dat vreo $230. Celalalt a costat numai $80. Celalalt are review-uri foarte bune pe internet, de la clienti, dar nu se afla pe nicio lista a celor mai bune sisteme de purtare, facute de specialisti. Tula, da. Cu Infantino aveam posibilitatea sa o port cu fata, cu Tula insa e si mai fain ca poate fi purtata in spate, ca pe un rucsac. Adica numai bun de umblat pe toate coclaurile asa cum intentionez de la anul.



In rest, ne place sa ne petrecem vremea la firul ierbii, cat se mai poate. Cand nu s-o mai putea, ne intoarcem pe spate si ne mutam privirile in sus ca acus vine toamna si cum lu' Catius ii plac si frunzele, si culorile, abia o asteapta.

sâmbătă, 9 septembrie 2017

De la inceputul acestei povestiri vreau sa ma laud, mai inainte deci de toate, ca am slabit vreo 5 kile intr-o luna. Si n-am facut nimic special pentru asta, numai niste plimbari mai lungi cu CATI IN BRATE, acum de cand nu mai manaca chiar asa din ora in ora, si apoi am mancat si eu mai putine dulciuri, dar fara sa renunt de tot la ele, ca nu pot. Daca reusesc sa mai pacalesc inca 5 tot asa, pentru celelalte 10 nu va fi o problema sa mai fac si niste sala la un moment dat. Ma uit in oglinda si observ cu incantare ca incep sa seman tot mai mult cu mine. Ba mai mult, am inceput sa incap, in sfarsit, in unele dintre vechile mele haine. E drept, in cele care altadata imi pareau cele mai mari si mai lalai, dar orisicat, tot e mai bine. Este foarte ciudat cum percep hainele acum la nivel mental. Eu inainte eram XS, ba imi cumparam chiar si haine de la copii si-mi veneau. Daca, din intamplare, aveam in dulap haine S sau M mi se pareau asa cum percep acum hainele XL, imense. Acum alea S sau M, dimpotriva, mi se par ca XS acum sau chiar ca hainele de copii.
In fine, in cutiile si sacii pe care ii vedeti in poza unui dulap, ca am mai multe pline cu astfel de cutii, am hainele mele vechi puse acolo de anul trecut de cand ne-am mutat. Nu am avut niciun motiv sa le despachetez, poate doar daca aveam vreo intentie sa ma sinucid. Inutil sa spun cum parca mi-a cazut fata de la balcon si am facut depresia spontana cand am venit de la spital si am vazut ca nu-mi vine abosult nimic din ce am in dulap, asa cum sperasem eu luni de zile. Nici macar hainele de gravide, ca eu m-am intors de la spital cu mai multe kile decat m-am dus, dar asta e alta poveste, poate alta data sau niciodata. Asa ca inceptul cu incetul am inceput sa-mi cumpar alte haine, care sa imi vina. Dar nu mai cumpar haine cu sporul cu care o faceam inainte, imi cumpar haine de la mall doar daca din intamplare si foarte rar ma nimeresc pe acolo, nu ca inainte cand aveam abonament. Acum, mai mult fac comanda online de la GAP, ca-mi plac mie de la GAP, la asta n-am renuntat, cand am nevoie de cate ceva. Mi s-a redus sporul din cel putin doua motive: nu ma pot obisnui cu gandul ca trebuie sa-mi cumpar haine M sau chiar L si sper cu disperare ca voi reveni la masura mea si voi incapea in hainele mele, astea pe care mi le cumpar in ultima vreme nefiind ale mele, ci niste boarfe luate ocazional, de nevoie, pentru o perioada foarte scurta de timp.
Acum nu va imaginati ca nu pot dormi noaptea ca ocup mai mult spatiu in Univers, doar ma plang fara neaparat sa si purced catre vreo solutie. Contrar atitudinii pe care o aveam inainte fata de silueta mea, acum mi se pare ca am devenit foarte nesimtita. Singurul lucru care intr-adevar ma preocupa mai mult decat inainte si pentru care fac eforturi uneori imense, sunt selfie-urile. Trebuie sa fac muuuult mai multe, ca sa iasa una decenta.

vineri, 8 septembrie 2017

Ieri i-am facut lui bebe vaccinurile de 4 luni si-asa a plans saraca de mi-au dat si mie lacrimile. O tineam in brate si plangeam si eu odata cu ea. Bebelina mea nu plange niciodata, de aceea nici nu sunt obisnuita s-o vad asa. Nu sunt o norocoasa ca nu-i plangacioasa, ci pur si simplu ii raspund nevoilor inainte ca ele sa devina o urgenta si astfel nu are niciun motiv sa nu fie happy. Cand bebelusilor le e foame, ultima lor incercare, si aia disperata, de a te face sa le intelegi nevoia, e plansul, dar pana acolo sunt o gramada de alte semnale pe care ei le dau si carora daca le raspunzi la timp, ai toate sansele sa nu-ti vezi niciodata copilul racnind. Eu la fel fac si cand ii e somn, si cand se plictiseste, si cand vrea in brate. O cunosc acum suficient de bine nu doar sa-i pot descifra limbajul non-verbal in caz de nevoie, dar chiar sa i-l intuiesc, si evident, sa-l previn. N-am citit in carti, dar instinctul asa imi spune ca trebuie sa fac.

Primesc mereu un sfat necerut, mai ales de la babe (nu ma refer doar la varsta celor care mi-l dau) cum ca e bine sa-ti lasi plodul sa urle pana isi da duhul. Ca-i face bine la plamani!!!! Pe mine ma depaseste complet atitudinea asta fata de propriul copil. Iti bati joc de el in loc sa-l respecti ca pe orice alta fiinta. Si un animal, daca il vezi suferind, te opresti sa vezi ce are. Nu inteleg de ce cu bebelusii, ba chiar mai ales, ar trebui sa fie altfel. Faptul ca nu-si va aduce aminte despre asta nu e o scuza. Normal ca e mai usor sa-l lasi sa-si trateze singur plamanii, singurul disconfort e ca-l auzi, dar si aia poate fi rezolvata cu niste casti in urechi. Poate sa si moara, who cares? Faci altul. Cineva mi-a zis s-o las sa planga ca asta fac bebelusii. Asta fac bebelusii tai abandonati, cei care sunt iubiti nu plang niciodata. Fara sa plangi si tu cu ei.

luni, 4 septembrie 2017

In postarea de mai jos, aia despre fricile mele din sarcina, am uitat sa spun ca daca ar fi sa mai fie o data, un lucru l-as face sigur diferit, ca sa le evit, desi asta cred ca mai tine si de cum ti-e firea. Eu nu ma stiam asa de paguboasa, dar probabil ca nu sunt doar pana la un punct.
As face un test prenatal non-invaziv ca Panorama sau Harmony pentru depistarea foarte devreme si cu acuratete a unor eventuale anormalitati cromozomiale (Sindromul Down, Edward sau Patau) si nu m-as baza doar pe screeningul NT (Nuchal Translucency) pentru ca acesta din urma ofera doar niste rezultate statistice. Eu, de exemplu, am avut rezultat la NT 1:20,000 posibilitate ca bebe sa aiba Down, adica practic o posibilitate aproape nula (cred ca de la 1:250 in jos esti considerata cu risc mare). Dar era doar aproape nula, nu 100% nula. Acel 1:20,000 inseamna ca 1 din cei 20,000 are. Iar acea minuscula posibilitate era in capul meu gigantica.
Mie nu mi-a fost oferit un test non-invaziv ca Harmony, doar mi-a vorbit doctorul despre el, pentru ca aveam sub 35 de ani. Dupa 35 de ani, spitalele il ofera gratuit gravidelor. Eu ar fi trebuit sa-l platesc si costa vreo $800, dar nu de asta nu l-am facut, ci pentru ca, shame on me, nu am fost suficient de documentata in privinta asta.
Eu spun acum ca as face acest test, dar nu si ce as face daca ar iesi pozitiv, si nu pentru ca m-as feri sa vorbesc despre un asemenea subiect, ci pentru ca nu stiu pur si simplu ce as face, nici macar la nivel de parere. In momentul acesta stiu doar ca sunt un om incredibil de norocos.

duminică, 3 septembrie 2017

Cred ca-i gata vara pe anul asta, nu ca am fi avut cine stie ce vara si nu ca mi-ar parea rau. Dar chiar si asa cum a fost, tot am iesit cu Cati la plimbare in fiecare zi. Prin cartier mai mult, pana la parc, pana la Sheppard pe jos, stroller walking sa mai slabesc si eu...Cand era mica, mica, o scoteam, chiar si numai in fata blocului, ca adormea repede afara, acum o scot pentru ca e foarte curioasa si se uita la lume, la masini, la vitrine. Ea se uita, iar eu ii explic ce vede. E o city girl, ii place mai mult agitatia intersectiilor aglomerate decat aleile linistite ale parcurilor. Si cum pe langa casa mea trece cea mai lunga strada din Canada, nu cel mai lung rau, cu atat mai mult. Are un cap ca un girofar. Sa nu cumva sa rateze vreun pieton, ca oamenii o fascineaza cel mai tare. Daca o mai si scot din carut si-o tin in brate, vorbeste cu ei de pe umarul meu ca de la balcon. Cateodata e asa de incantata ca mai sa-mi sara din brate. Lumea e foarte curtenitoare pe aici cand te vad cu copilas asa mic, si Catiusa mea, fiind si-asa frumoasa, e magnet, mai ales pentru babute. Se opresc in loc s-o distreze pe ea si sa ma felicite pe mine, iar ea e toata o veselie, le zambeste si le priveste lung chiar si dupa ce se indeparteaza.

In fine, ce voiam sa zic e ca vine acus vremea nasoala si deja ma gandesc cu groaza ca nu voi putea s-o mai scot afara. O voi duce la mall sa vada lume, ma-sa sa mai cheltuie banii, apoi mai sunt si galeriile subterane, dar cred ca o idee excelenta ar fi sa fac rost de un ghid turistic al orasului. Mergem pe la muzee, ca tot n-am fost nici eu la toate, n-o sa inteleaga ea mare lucru, dar macar ii astampar curiozitatea.

PS: Abia astept verile urmatoare. Am capul plin de planuri in 3. Cu bicicletele, cu barca, cu cortul, la padure, la plaja, pe lacuri...Ahhh, ce viata!!!

Eu cu Moartea. Acum vreo 5 ani, la Art Gallery of Ontario.

sâmbătă, 2 septembrie 2017

Oamenii, pentru ca nu pot accepta ca nu-s perfecti si n-au vieti perfecte, zic ca nu regreta niciodata nimic din ce li s-a intamplat sau din ce au facut. In conditiile acestea nu au voie sa spuna nici "se putea si mai bine" pentru ca deja asta presupune o doza de regret. Eu regret niste chestii, dar nu vreau sa spun ce. Cred ca e mai onest asa. Ca sa nu se creada ca mint, lumea stiind despre mine ca sunt perfecta si am o viata perfecta, o sa vorbesc totusi despre un regret pe care il am de ceva vreme. Imi pare rau ca nu am stiut deloc sa-mi enjoy pregnancy-ul. Imi zicea toata lumea sa ma bucur de perioada aia si sa enjoy fiecare secunda c-o sa-mi fie dor de ea, iar acum nu mi-e dor de ea asa cum a fost, ci regret ca n-a fost altfel. Si nu ma refer acum la problemele medicale pe care le-am avut de la inceput pana la sfarsit si dupa, la faptul ca am suferit ca un caine beteag in primele luni, c-am facut apoi diabet, ca m-am ingrasat si m-am uratit si altele cate am mai patimit eu. Astea nu m-au afectat prea tare stiind ca sunt normale si temporare.

Am fost insa torturata de ganduri negre. Ganduri negre care imi ucideau fiecare gand pozitiv, fiecare gand normal. Ca un cancer psihic. Ma gandeam tot timpul, obsesiv, daca nu se va naste copilul sanatos...Fiecare copil pe care il vedeam pe strada, fiecare urare de bine, orice discutie despre bebe erau de-ajuns sa-mi strice ziua, lucruri care, in mod normal, ar fi trebuit sa-mi provoace reactii opuse, de fericire. Ajunsesem sa vad oameni cu copii pe strada si-mi spuneam cat sunt ei de norocosi fata de mine, asta in conditiile in care, dupa atatea teste facute, nu aveam absolut niciun motiv sa-mi fac vreo grija, ba toti doctorii ma asigurau ca am un "happy puppy". Motiv pentru care nici nu puteam sa vorbesc cu nimeni despre asta pentru ca oricine m-ar fi considerat, pe drept, nebuna. Si-apoi nici nu voiam sa creez un tam-tam mai mare decat cel din capul meu ca sa-mi alimentez si mai tare frica. Desi nu mi-am propus niciodata sa am mai mult decat un copil, acum cu atat mai mult spun asta. Atat de tare m-a traumatizat perioada aia ca nu cred ca as mai putea trece inca o data prin asa ceva. De aia zic ca regret, ca desi a fost o experienta unica, si la propriu, si la figurat, eu am reusit s-o ratez.

marți, 29 august 2017

Am citit mai devreme pe un blog postarea unei tipe care se intreba daca e o mama rea ca vrea bona? E obosita si stresata, nu-i place sa stea acasa ca nu-i fericita si ceva de genul. Adica se plange ca are un copil in grija, copilul ei. E fix treaba ei, nu stau sa comentez aici sentimentele materne ale altora, sau motivele pentru care fac ele copii, dar citind mi-am dat seama ca eu, probabil, am vocatie de casnica. Pe mine, din contra, singurul lucru care ma streseaza e ca nu am concediu de maternitate mai lung. Nu mi-e deloc de-ajuns un an. Evident ca il pot prelungi eu, renuntand la job. Ne-am descurca doar cu salariul lui Bobi, dar cu al meu in plus ne-am permite sa ii oferim mult mai multe, de la lucruri pana la experiente, iar pentru mine asta este esential. Vreau ca atunci cand imi cere ceva, sa nu-i zic ``n-are mama``, ca mi-ar fi scarba de mine.

Tipa e in Romania si mai are din cand in cand acces la ajutor parintesc, din ce spune ea. Eu cu Bobi nu suntem atat de norocosi, ba suntem singuri, singurei si ne ajutam doar unul pe altul. Mai mult ma ajuta el pe mine decat eu pe el. El face mancare, el face curat, el face cumparaturi. El merge si la munca in fiecare zi si mai are si grija seara de copil. Singurul lucru pe care mi-l doresc acum e sa-l scap si eu pe el de rahaturile astea de treburi casnice asa cum si el m-a scapat pe mine. Motiv pentru care ma gandesc tot mai serios sa apelez la o firma care face curat prin casele oamenilor, lucru pe care nu l-am facut pana acum ca nu am avut chiar asa mare nevoie. Dar apelez la ajutor extern sa-mi aiba grija de treburi prin casa, nu sa-mi aiba grija de copil, atata vreme cat am eu posibilitatea sa am grija de ea. Si in niciun caz nu-mi trece prin cap sa zic ca vreau mai repede la job, this is my full time job. And I really love it!

luni, 28 august 2017

Daca ar fi sa o descriu pe Catiuşa printr-o singura trasatura de personalitate, n-as zice ca e cea mai frumoasa sau cea mai desteapta ca asta e implicit, ci ca e extrem de pupacioasa. Deocamdata doar primeste, dar va veni si momentul celalalt. Daca as zice ca e asa din nastere sau ca asa s-a invatat ar fi amandoua ipotezele deopotriva de adevarate ca, dupa cum spuneam, seamana cu taica-su, si apoi, de cand s-a nascut pana acum, atat am pupat-o de nu stie altceva. 🐒 mea cauta pupaturile si in somn. II place sa se cuibareasca si doarme numai c-o mana pe mine. Daca sunt prea departe de ea, se foieste pana inteleg sa vin mai aproape. Cand ii simt degetelele alea firave pe fata mea, o trag in sufletul meu, si ii pup obrajorii aia pe rand si pe amandoi odata pana le pierd sirul si incep s-o pup in nestire. Ziua, la fel, nu sta deloc singura si vrea numai in bratele mele. Daca lipsesc de langa ea cateva minute, isi pune asa un zambet pe fata cand ma intorc de nu rezist si-o iau iarasi la pupat. Iar ea numai nu-mi intoarce si curuletul, s-o pup si acolo. Si uite asa incontinuu. Cele 3 kile pe care le-am pierdut deja sunt numai de la cat imi misc toata ziua muschii de la gura.

joi, 24 august 2017

Luni seara si marti seara a fost concert Coldplay la Rogers Centre, dupa unele pareri, cel mai tare concert ever, whatever. Am avut si noi bilete. Bobi e fan, eu, nefan, adica nu sunt capabila sa recunosc nicio melodie de-ale lor, chiar daca sigur mi-au trecut pe la urechi. Biletele le-a cumparat Bobi luna trecuta cu $500. Stiind ca el isi doreste foarte mult sa mearga, iar fara mine nu se duce, i-am spus ca vin si eu. In realitate, nu am avut nicio secunda vreo intentie sa ma duc, dar am facut-o, cum s-ar zice, pentru el, la sensul ca biletele fiind deja luate, cu mine sau fara mine, el se va duce oricum. Nu mi-a mers insa, pentru ca, vazand ca n-are cu cine, a repus biletele pe ticketmaster si le-a vandut altcuiva. Eu am sperat pana in ultimul moment sa nu gasesca pe nimeni care sa le cumpere, dar se vede treaba ca nu stiu cine-s Coldplay.

Daca nu era sa fie Cati in ecuatia asta, m-as fi dus. M-as fi dus si la Irina Loghin, la o adica daca ceva mai bun n-aveam de facut. Dar pur si simplu nu am putut, la sensul ca nu m-a lasat sufletul s-o las pe Cati singura acasa. Singura, adica fara mine, ca as fi lasat-o in grija cuiva bineinteles. Prietenii nostri s-au aratat mai mult decat ok sa stea cu ea cateva ore. Cel mai mult am lipsit de langa ea 3 ore cat am mers la dentist, si-atunci a stat cu taica-su, dar mi-a lipsit cat un secol. Ma uitam in metrou la poze cu ea, iar la un moment dat parca incepusem sa am si usoare atacuri de panica ca n-ajung mai repede acasa.

Poti sa-mi fluturi acum pe la nas si vacante exotice, daca nu pot s-o iau si pe ea cu mine, cauta pe altcineva. Am hotarat cu Bobi ca de-acum, pana creste suficient cat sa ne fie usoare deplasarile si noua, si ei, putem merge pe rand la un film, un teatru, un spectacol...desi eu nu simt nevoia niciunei evadari ca mai libera ca acum n-am fost niciodata!

miercuri, 23 august 2017

Sper ca nu v-am indus in eroare. Aia de mai jos nu este casa in care stau, ci una dintre cele pe care le-am vizitat. A mea nu arata asa, ci ca un rau din ala din India, pe care plutesc in deriva si la gramada maldare de jucarii sau bucati de jucarii. Nu o acuz pe bebe de indisciplina asta, nu inca, ci pe mine, ca eu le arunc cat colo pana se desfac in bucati dupa ce o plictisesc si pe ea toata ziua. Pe bune. Se plictiseste de orice jucarie sau activitate in mai putin de jumatate de ora, asa ca toata ziua imi pun imaginatia la munca sa-mi fac 🐒 sa rada si sa se uite la mine cu admiratie. De aceea, dupa ce i-am citit in intregime si catalogul de la Ikea, am cumparat si o carte care sa ma ajute cu noi idei ca mintea mea nu-i asa de productiva: Baby Play for Every Day - 365 activities for the first year. Unele idei sunt foarte bune, altele nu sunt deloc idei (ca, de exemplu, sa-mi fac eu un smoothie), iar altele, desi nu o implica pe bebe foarte mult, sunt interesante si-i vor trezi si ei poate interesul mai tarziu. De exemplu, sa fac o placa din air-dry clay (nu stiu traducerea exacta in romaneste), adica din material din ala alb pe care il folosesc sculptorii, pe care sa ii imprim piciorusele ei de 3 luni, dupa care sa o agat intr-un cui in baie, sau in camera ei, cand ii voi face una. Am si cumparat clay din asta de la Walmart si m-am apucat de treaba. Mi-ar placea acum sa va arat o poza cu ce am si facut, dar mai bine nu, ca dupa ce am naclaiet toata bucataria si m-am uns si eu pana m-am facut statuie, am sfarsit prin a-i spune Catiuşei, care ma privea destul de contrariata, "Ce sa-i faci mai, bebe, ma-ta nu-i Brancusi!".

marți, 22 august 2017

S-a facut deja anul de cand ne-am mutat la casa noastra, timp nesuficient totusi sa ne oprim din a ne felicita pentru ea in fiecare zi. Am fost zilele trecute si am vizitat niste apartamente de vanzare la noi in bloc, nu pentru ca vrem sa ne mai luam unul, nu inca, ci pentru ca eram curiosi de ce s-au scos pe piata si cu $200,000 mai mult decat pretul dat de noi anul trecut pe vremea asta, desi piata imobiliara s-a mai astamparat putin in ultimul timp. Diferente majore intre ce am cumparat noi cu $400,000 si cele de vanzare acum cu $600,000 nu prea exista, asa ca singurul motiv ramane faptul ca oamenii, in special tinerii, inclusiv cei cu copii, se orienteaza mai nou spre condo-uri pentru ca inca si le permit (cat o mai tine si asta), casele in Toronto nemaifiind de mult de nasul lor.
Am facut o socoteala vesela si am constatat ca in mometul acesta partea noastra valoreaza exact cat avem datorie la banca, ceea ce inseamna ca suntem pe 0, adica mortgage free 🤣.

vineri, 18 august 2017

Colega de care ziceam mai jos ca i-a dat lui Cati girafa si sosetele cu pampoane ma pune sa ii trimit in fiecare saptamana la munca poze cu Catiuşa. Daca uit sa-i trimit pe principiul ca numai asta am eu pe cap, imi da email de avertizare. Ieri, dupa ce i-am mai trimis cateva, mi-a spus ca bebe va fi un "trouble maker" ca la cat de activa e la trei luni, cum va fi oare cand va incepe sa se taraie, ba la ce sa ne mai gandim cand o sa si mearga? Eu abia astept. Cand zic ca abia astept nu e urma de graba in cuvintele mele. Nu sunt nerabdatoare, nu abia astept sa treaca timpul, ci sunt entuziasta pentru momentele care vor veni asa cum sunt pentru toate cele de acum. Mi-a mai spus colega ca vede cum imi enjoy timpul cu ea. Chiar o fac. Ma dedic ei toata. Eu de trei luni nu am facut o data curat in casa si nici vreo mancare sau ceva. Decat sa-mi pierd vremea smotruind sau ranind la blide mai bine ma joc cu ea. Sau pur si simplu ma uit la ea. Pentru altceva exista masini de spalat vase si soţi. Asa inteleg eu concediul de maternitate. In concediu nu te apuca gospodareala, ci pleci in vacanta, cauti sa-ti petreci timpul liber cat mai placut cu putinta. Asa e si cu concediul de maternitate. O aventura doar cu si pentru bebelus. Am ajuns sa si dorm cu ea in pat si nu am nici cea mai mica intentie s-o mut in patutul ei, daramite in alta camera, chiar daca dimineata ma trezesc cu oasele contorsionate ca o masina busita in gard. Daca imi fac griji pentru mai traziu, ca se va invata greu sa doarma singura, mai degraba imi fac pentru mine decat pentru ea. Nu stiu cum o sa mai dorm eu fara mirosul asta de laptic langa mine. Daca nici Bobi nu a reusit sa ma faca s-o las de langa mine, nu va reusi cu siguranta nimeni altcineva. Acesta este anul nostru.

joi, 17 august 2017

Memory Box - 3 luni

Desi pare un dialog al surzilor, ca nu prea pricep ce-mi spune ea acolo, nici ea iota din ce-i spun eu, un lucru inteleg clar din vorbaria asta: o sa palavrageasca mai mult si decat mine .

Tummy time. Mai bine zis tummy timer ca-i pun cronometru, macar 2 minute sa stea asa.
 Ca toti bebelusii din lume, si mie imi place s-o mozolesc toata pe girafa Sophie. Asta cica a fost la un moment dat cea mai vanduta jucarie pe Amazon. Cati a primit-o de la colega J. dinainte de-a se naste, la baby shower. Si sosetele astea cu pampoane tot de la ea sunt. Pe astea am de gand sa i le adun intr-un memory box real. Nu atat pentru ea, cat mai ales pentru mine.
Cand chiar vreau sa-i fac lu' mami o bucurie, dorm si eu 10 minute pe zi. De obicei nu-s asa de generoasa.

Dupa cum vedeti nu m-am grabit sa scriu despre maritis si asta pentru ca eu eram maritata demult. Pe langa faptul ca noi nu ne raportam altfel unul la altul decat ca sot si sotie, ba ne si numeam astfel in fata oricui, ca nu eram doar boifrienzi dupa atatia ani de mancat aceeasi pita, aveam prieteni, pe care i-am si invitat la party-ul de dupa, care nici macar nu stiau ca noi nu eram oficial casatoriti. Pentru ca neoficial ne-a mers intotdeauna super bine. A fost, prin urmare, doar o oficializare a relatiei, pe care am considerat-o mai necesara de cand s-a nascut Cati. Initial, aceasta oficializare era in plan, desi nu planuita, a avea loc in Romania. Eram gravida si ziceam ca vom merge in august s-a botezam pe Catiusa, s-o vada de fapt si bunicii, si la o adica ne vom si cununa. Eram in 3 luni si mi-am intrebat doctorita daca e ok sa zbor cu un bebe de 3 luni peste ocean. Ea mi-a zis ca de putut, pot, dar imi va fi foarte greu sa ma car cu un sugar in carca. La momentul respectiv, asta cu greul mi s-a parut cel mai usor. Am zis ca atata vreme cat medical e voie, cu restul ne descurcam noi. Evident ca habar n-aveam ce ziceam. Cati nu poate nici sa mearga, daramite sa zboare.

Pe de alta parte, asa cum s-au petrecut lucrurile aici, asa s-ar fi petrecut si in Romania. In tara am fi avut in plus, familia alaturi, desi nu in plus, ci ca sa intregeasca atmosfera. In rest, ca si aici, doar prietenii apropiati si atat. Spre nefericirea parintilor, n-am avut niciodata chestia asta sa ma imbrac in printesa, sa ma uit la ginerica prin gaura colacului, sa ma fure si sa ma duca la discoteca si sa ma cumpere dupa aia cu o sticla de beutura. Daca mai era beutura ca la ultima nunta la care am fost in Romania, in loc de mireasa s-au furat sticlele. Pe bune, cu politie si taraboi. Pe acelasi principiu, nici nuntile de aici nu-mi trezesc niciun interes chiar daca sunt oficiate la capela si costa $60,000. Eu cu banii aia n-as face categoric nunta, dar m-as duce sigur in cateva luni de miere.

Prin urmare, am fost la primarie, am jurat si am dat cu semnatura ca ne luam unul pe altul, desi noi eram si luati si dusi demult. Ba acum imi dau seama ca eu m-am maritat, desi el nu m-a cerut niciodata de nevasta. Ca sa va faceti o idee mai buna, nunta era la ora 5:30 dupa-masa, iar eu pe la 3:30 ii cantam lu' Cati, nu sa-si ia mireasa ziua buna, ci s-o adorm sa am si eu 10 minute de-un dus macar. N-am fost la coafor sa-mi fac coc, iar buchetul mi l-am facut singura cu trandafiri de la Costco.

Ne-am intors apoi acasa unde am petrecut cu prietenii si ne-am simtit super bine pana pe la 2 noaptea. Dar a ramas, spre fericirea parintilor, sa facem o nunta ca-n povesti cand ne ducem cu prima ocazie in Romania. Desigur, cand o zbura porcul acesta, cu tot cu mar in gura.

sâmbătă, 5 august 2017

Catiuşa face acus trei luni si trece, prin urmare, la urmatoarea marime de haine. Trebuie sa-i cumpar altele adica, nu pentru ca face trei luni si urmatoarea marime incepe la trei luni, ci pentru ca nu-i mai vin cele pe care le are. Doar ca acum eu nu mai sunt atat de mobila, dar nici dornica sa-mi pierd vremea prin magazine.  Desi am vreme de pierdut ca nu fac nimic in casa, mai bine ma duc cu ea doua ore in parc sa ne uitam la frunze decat s-o agit pe la mall. Mai ales de cand am gasit o solutie sa nu mai fac nici cumparturile, pe langa ca nu fac nici mancare, nici curat si nicio alta treaba din asta cu care n-am eu nicio treaba. E bine ca am inceput, ce nu mai e chiar asa de bine, cred, e ca nu ma mai opresc. Bine ca-s singura acasa si nu vede nimeni de cate ori ma viziteaza postasul 😊.


Un magazin care are haine faine pentru bebelusi, la un pret foarte bun, este Old Navy. Nici la Walmart sau Winners nu-s atat de ieftine. De cand mi-am facut cont pe site-ul lor, bag la cos fara numar. Ei au mereu tot felul de promotii online, de-am ajuns sa cumpar body-uri pentru bebe si cu $3. Din bumbac, nu cacaturi din plastic sau mai stiu eu ce materiale din astea odioase. Cu sau fara taxe, habar n-am ca la preturi din astea chiar nu ma mai uit. De exemplu, pe maldarul asta de haine am dat $80. Unele dintre ele nici nu-i vin (riscurile shoppingului online), dar la cat au costat, nici nu mai conteaza. Oricum pot sa le trimit inapoi daca tot vreau sa-mi bat capul. Alta treaba care imi convine la astia e ca nu platesc livrarea pentru cumparaturile peste $50. Zice acolo ca pachetele ajung in 7-8 zile parca, dar mie mi-au venit intotdeauna a doua zi.


Nici macar nu trebuie sa fiu acasa cand trece postasul pe la mine. Cand nu-s acasa sau n-am chef sa deschid, imi “azvarle” hainele in fata usii.

Fotomodela mea in toaleta noua

miercuri, 2 august 2017

SAPTAMANA INTERNATIONALA A ALAPTARII. Am aflat de pe facebook ca acesta ar fi Saptamana Internationala a Alaptarii. Tot pe facebook am citit un articol despre cum este tratat acest “subiect” in spitalele de stat din Romania. Spunea autoarea articolului cum asistentele din maternitatea unde a nascut fugeau cu seringile cu lapte praf dupa nou-nascuti, fara a oferi vreun ajutor in sprijinul alaptarii nici macar celor care se aratau interesate.
Dupa ce am postat textul si poza de mai jos si pe facebook, autoarea articolul mi-a scris: "Fran, tu vorbesti acolo despre sf-uri. Pe mine (fosta) pediatra lui Alexandru m-a intrebat de ce mai alaptez la 6 luni, ca NU MAI SCAP DE EL. Exact asa s-a exprimat. O femeie in prag de pensie, zică-se cu experiență. Aici daca nu ai noroc sa poti sa alaptezi sau daca nu ai vointa, lapte praf scrie pe tine."

Si eu am nascut tot intr-un spital de stat, dar experienta mea este diferita, chiar opusa, daca ma gandesc ca la un moment dat, de disperare, neputinta si nestiinta, cu sanii franjuri si copilul flamand, cautam empatie in randul asistentelor in a ma sustine sa renunt la alaptare. Pe fondul devastarii fizice si chiar mentale post-partum simteam ca nu mai am nevoie de mai multa suferinta. Nu am gasit niciuna. Dimpotriva:

Toate asistentele care, dintr-un motiv sau altul ajungeau in salonul meu, ma puneau sa ma dezbrac ca sa-mi arate cum sa-mi hranesc nou-nascuta. Cu o mana imi tineau copilul, cu cealalta ii bagau sanul meu in gura, povestindu-mi in acelasi timp ca bebelusul se naste cu reflexul suptului ca doar am vazut si eu asta, dar ca mama trebuie sa-l invete sa o faca corect, iar cand nici mama nu stie, trebuie sa invete mai intai ea. Asta se intampla in spital la cateva ore dupa ce am nascut.

Tot in spital, pentru femeile care inca se aflau acolo dupa nastere, s-a organizat un curs despre alaptare, la care l-am trimis pe Bobi pentru ca eu nu puteam nici macar sa stau jos pe un scaun. Si in pat stateam cu dificultate, iar in picioare, cu copilul in brate, nici nu se punea problema sa ma lase cineva sa umblu pentru ca aveam toate nesansele sa lesin. A filmat Bobi tot cursul ca sa mi-l arate acasa.

Si ca si cum asta nu ar fi fost de ajuns, tot atunci a venit in salon la mine o consultanta in lactatie si mi-a spus ca a doua zi sa ma intorc la spital, la un curs privat, adica doar pentru mine, despre alaptare. Cand m-am dus la intalnire, imbracata in pijamale, pentru ca erau singurele haine din casa care ma incapeau, fiind ca un balon de umflata din cauza intravenoaselor care imi fusesera administrate in timpul travaliului, eu nu aveam lapte, dar se pare ca nici colostrum suficient, ca bebelusa mea pierduse in greutate mai mult decat prevedeau standardele. M-a asezat pe un fotoliu confortabil, mi-a adus o perna pe care sa pun copilul, dupa care l-a “prins” la ţâţă. Intre timp, lipise cu scotch de sanul meu un fir pe care i-l bagase pe langa sfarc in gura. Prin fir tragea dintr-o formula, din san, poate nimic, dar il stimula. Cu acest fir cu lapte praf atasat de san a crescut urmatoarele doua saptamani. Prostind-o ca suge la ţâţă, pana a ramas asa cum se zice, pentru ca sistemul acesta imi regla laptele in acelasi timp.

Ca o paranteza, si tot ca si cum nici asta nu ar fi fost de ajuns, tot in ziua aia aveam la spital programare pentru a-i verifica bebelusului nivelul bilirubinei din sange. In timp ce asteptam rezultatele, ca sa nu stau o ora in picioare, am intrat intr-o incapere cu doua paturi. Era acolo un tip cu un baietel nascut cu 4 ore inaintea fetitei mele, care astepta aceleasi rezultate, si in trecere, o asistenta sau doctorita, habar n-am cu ce se ocupa si ce cauta pe acolo, dar si aia a stat mai bine de jumatate de ora cu mine sa-mi faca filosofia laptelui de mama si sa-i arate lui bebe practic cum sta corect treaba cu suptul. Tot acesta femeie, aflata acolo intamplator, mi-a prescris pe loc o reteta pentru unguientul minune a lui Jack Newman de refacere rapida a sanilor.

Si ca si cum nici asta nu ar fi fost de ajuns, la cateva zile dupa ce am ajuns acasa, am primit un telefon luuung de la Toronto Public Health, nu stiu de unde aveau numarul meu, probabil de la spital, in care o tipa mi-a povestit o ora cum e cu alaptarea. Sfaturile de milioane pe care le-am primit de la ea au fost de ce trebuie sa-mi cumpar o pompa electrica (sau sa o imprumut de la centrele pentru lactatie din Toronto) si cand sa introduce biberonul avand in vedere ca sfarcurile artificiale pot crea confuzie la inceput, ba copilul poate abandona sanul daca mama nu stie cand e mometul potrivit pentru a-i da si biberon. Biberon cu lapte matern. Recomandat pentru a-i oferi bebelusului putina independenta cand mama merge la dentist de exemplu si altcineva trebuie sa se ocupe de hranirea lui.

Si ca si cum nici asta nu ar fi fost de ajuns, tot la cateva zile dupa nastere am mers si la doctorul de familie pentru controlul postnatal. Prima intrebare pe care doctorita de familie mi-a pus-o a fost daca alaptez, ba m-a pus sa ma despoi acolo sa vada si ea cum stiu eu sa dau de mancare la copil. Nu stiam atunci, dar dupa doua saptamani, cand m-am reintors la ea, m-a felicitat, spunandu-mi fix asa: “You are now a professional feeder”.

Acum alaptez exlusiv. Daca nu as fi avut parte de ajutor, tehnic, si chiar sustinere morala, din partea personalului medical, as fi renuntat poate inainte de a incepe si nu as fi stiut niciodata ce pierd. Pentru ca alaptarea e hrana pentru trup, dar mai ales pentru suflet.

sâmbătă, 29 iulie 2017

Asta noapte la ora 3 ii taiam unghiile lu' Catişca. Dar asta nu e din categoria "asa si", ci exista un motiv pentru care faceam treaba asta cu noaptea in cap. I se facusera unghiile gheare de cat ii crescusera, ne zgaria pe fata, dar, mai nasol e ca isi zgaria si ea făţuca aia simpatica. Asta pe langa ca, indiferent de baia pe care i-o faceam noi tot timpul, tot i se innegreau, sincer nu stiu de la ce ca nu e ca si cum scurma in pamant deja, de-mi era si rusine s-o mai scot din casa cu unghiile in halul ala. Nu-mi era rusine de ea, ci de mine. Niciunul dintre noi insa nu indraznea sa apropie vreo unghiera de ele. Cand venea vorba, si nu numai vorba, ci si timpul sa-i taiem unghiile, amandoi ne faceam ca ploua, tot sperand ca pana la urma o va face celalalt. Si asta pentru ca acum ceva vreme, Bobi, incercand sa-i faca manichiura, a reusit sa-i ciupeasca si deştu' si de atunci suntem traumatizati de frica. Unghiile ei sunt niste chestii minuscule si moi, aproape invizibile, iar mainile nu si le tine locului nicio clipa, asa ca nici nu-i foarte greu sa tai mai mult decat trebuie. Ciupitura nu a fost mare, pe degetul nostru nu ar fi parut mai mare decat una de tantar, dar pentru ea a fost suficienta sa-i dea un pic sangele si sa inceapa sa urle de-ai fi zis ca a taiat-o toata. Dar si noi odata cu ea, ca atunci cand i-am vazut buricul degetului insangerat, am intrat in depresie de parinti neresponsabili. Cum sa faci asa ceva? Cum sa-i tai copilului mana? Daca nu se mai reface? Oare o sa-i ramana semn toata viata? Nu mai puteam sa dorm noaptea de grija. Ma trezeam in toiul noptii si ii examinam "rana" minute in sir. Am citit pe internet (dupa, desi ar fi fost indicat inainte, dar de unde sa-ti dea prin cap ca si sa tai un colt de unghie comporta riscuri?!), ca unghiile se taie cand copilul doarme. Cum ziua insa nu doarme niciodata prea adanc atat cat sa-i fie mainile moi si sa nu si le miste aiurea, noi trebuia sa gasim un moment sa facem treaba asta noaptea. Asa ca, asta noapte, dupa ce mi-a pus ea manuta pe fata si-n loc sa-i simt moliciunea, am simtit cum ii intra unghiile in carnea mea, am sarit pe intuneric din pat si am inceput sa strig la Bobi sa se scoale ca acum e momentul sa-i taiem unghiile. Bobi, in dulcele somnului, numai nu m-a injurat, dar pana la urma ne-am mobilizat, el cu unghiera, eu cu lanterna, si am reusit sa-i facem manichiura, eu fiind suficient de mandra de isprava asta incat sa ii dedic si o postare speciala pe blog.

In alta ordine de idei, mai serioase, bebe nu are nici trei luni, dar are deja cont in banca pe numele ei. I-am deschis azi un RESP, care inseamna Registered Education Savings Plans, unde o sa ii depozitam lunar bani pentru cand o merge la universitate. Mai e mult pana atunci si nici nu ne grabim, dar cu cat mai devreme, cu atat mai mult. Planul acesta de savings, despre care nu ma apuc sa dau detalii tehnice aici, daca va intereseaza puteti citi aici, este foarte avantajos pentru ca peste banii depusi de noi, mai depune si Guvernul ceva. Noi depunem 5,000 pe an sa zicem, iar Guvernul pune peste inca 20%. Vorbind cu cineva despre asta, ne-a sfatuit sa nu ne batem de pe-acum capul cu asa ceva ca nu se stie daca ea o vrea sa mearga la scoala. Un mod foarte inteligent de a gandi, si-un kinder i-ar fi spus ca decat sarac si bolnav, mai bine bogat si sanatos, pe principiul decat sa-i fie rau mai bine sa-i fie bine.

joi, 27 iulie 2017

Spuneti si voi, ca ne cunoastem de atata vreme, am fost eu vreodata mai fericita ca acum?

marți, 25 iulie 2017

Casa mea este o nurserie, asa ca lista pe care ziceam ca vreau sa o fac si pe care o puteti urmari mai jos este una foarte selectiva. Am ales doar cateva produse din cele pe care le folosesc cu mentiunea ca pentru mine o lista de genul asta mi-ar fi fost de mare ajutor cu ceva vreme in urma si nu pentru a afla de cele mai bune marci de pe piata, ci pentru a afla ca asemenea produse exista, indiferent de firma.

Bebelusul meu nu plange aproape niciodata. As putea spune chiar ca nici foame nu-i e niciodata. Pentru ca am grija sa-i dau sa manace inainte de-a i se face foame. Ii cunosc foarte bine semnalele non-verbale prin care ma atentioneaza ca i-a venit ora mesei, iar eu ii raspund fara intarziere, asa ca nu are niciun motiv sa planga. Si nici n-o face. In trei luni acus pot numara pe degetele de la o mana, fara sa am nevoie de toate, episoadele de plans isteric. Iar acestea au fost cauzate de colici. Pana am descoperit, la recomandarea unui prieten, acest Cocyntal, niste fiole homeopate care ii iau durerile de burta cu mana in mai putin de un minut. Dupa ce ii dam o fiola, care se administreaza foarte usor, se linisteste si daca nu adoarme imediat, o da din plans in ras. Se inveseleste si ne inveseleste si pe noi. Ca ea scapa de durerile de burta, iar noi de traumele psihice provocate de plansul ei. Acesta firma BOIRON, despre care am inteles ca e foarte bine vazuta pe piata, are produse homeopate si impotriva congestiilor nazale sau orice alt simptom de raceala. (acesta se numeste Coryzalia si contine doar apa purificata) dar si pentru durerile de dinti (acesta nu mai stiu cum se numeste, ca nu am cumparat inca). PS: Apropo de plans, sunt multi prosti pe lumea asta, dar cei mai imbecili sunt cei care ma sfatuiesc ca atunci cand copilul plange sa-l las acolo sa planga ca plansul ii face bine! Sper sa pateasca si ei macar tot asa. Sa moara de chinuri si sa-i ignore toata lumea, ca le face bine idiotilor! Aia nu au voie sa faca copii, cu atata mai putin sa-mi dea mie sfaturi despre cum se creste unul!
Tot impotriva congestiilor nazale, dar si pentru ingrijirea zilnica a nasului, eu am cumparat acest kit hydraSense, care e foarte usor de folosit. Intai, ca sa se inmoaie ce are ea in nas, i se baga pe nari o picatura, doua, dintr-o fiola care contine doar apa de mare desalinizata, sterila, nediluata si izotonica, apoi, cu ajutorul unui tub se trage totul cu gura. No worries, ca nu va intra voua mucii in gura. Are un filtru care are grija sa nu se intample asta. E nevoie de un sistem de genul acesta pentru ca bebelusii au niste gaurele minuscule in loc de nari, nu-si pot sufla nasul si, in plus, nu respira pe gura. Am cumparat aparatul acesta pentru ca bebe a racit o data din cauza lui Bobi care a adus acasa o paguba de raceala si a dat-o, generos, la toata lumea. La recomandarea farmacistilor, nu am folosit niciun medicament, pentru ca nu ar fi indicat mi-au zis, ci mi-au spus s-o tratez cu "liquid gold", adica cu lapte matern. 

Si ca am adus vorba, aceasta este o pompa electrica Medela, una dintre cele mai smart investitii pentru o mama care alapteaza, sau macar intentioneaza. In primele zile dupa nastere, pentru ca unele femei imi spuneau ca imi trebuie, altele ca n-am nevoie de ea, eram confuza, nu stiam ce sa fac, daca sa o cumpar sau nu, nu de alta dar costa $400 si nu e returnabila. M-a convins ca e un produs de care am neaparata nevoie o tipa de la Toronto Public Health, care m-a sunat la o zi, doua, dupa ce am ajuns acasa de la spital si m-a tinut in telefon aproape o ora cu tot felul de intrebari, m-a intrebat si daca am depresie postpartum sau vreun istoric medical in sensul acesta, dar si cu sfaturi, in special despre alaptare. Atunci laptele meu nu era reglat si mi-a zis ca trebuie sa pompez de cel putin 8 ore pe zi, inclusiv noaptea, pana vine laptele. Din cate am inteles de la ea exista si posibilitatea sa inchiriezi gratuit, adica sa imprumuti, pompe de genul acesta de la centrele de consulatare in lactatie din Toronto. Dupa ce am inchis telefonul insa, Bobi s-a dus direct la Toys "R" Us si mi-a luat una si nu regret un cent dat pe ea. Ba chiar am folosit-o mai putin atunci la inceput decat o folosesc acum, cand pompez de cel putin doua ori pe zi, avand rezerve de lapte pentru cand merg in parc sau oriunde in alta parte si nu mi-e foarte comod sa alaptez. Bebe meu mananca cu aceeasi pofta si de la biberon fara a se arata confuza. Secretul, pe care, de asemenea, asistentele de la spital mi l-au spus, a fost sa nu-i bag biberonul in gura de la inceput, ci abia dupa ce a invatat ca ţâţa mamei e ţâţa mamei, restul e bonus.
Laptele il stochez la frigider in aceste pungi speciale de la Lansinoh. Au sistem dublu de inchidere la gura si etichete pentru a nota data pomparii, avand in vedere ca si laptele matern are o anumita perioada de valabilitate. Le-am cumparat de pe Amazon si au venit de pe o zi pe alta. Am vazut ca se gasesc si la Shoppers. Dar mie, mai nou, imi este mult mai usor sa-mi fac cumparaturile online.
Lapte praf gata preparat. Eu nu mai folosesc acum, dar am folosit la inceput pana mi s-a reglat lactatia. Chiar daca e un produs care mie nu-mi mai trebuie, am tinut sa-l adaug pe lista cu mentiunea ca apreciez existenta acestor suplimente pe piata pentru ca am vazut si eu ce inseamna sa ai nevoie de ele, chiar daca laptele matern nu poate fi inlocuit pana la capat de nicio formula. Nu numai pentru ca acesta asigura bebelusului necesarul de nutrienti si anticorpi, ci si pentru experienta. Asa cum cuplul ajunge la intimitatea maxima prin actul sexual, asa bebelusul cu mama se unesc prin alaptare.
Nursing pads, ca sa nu dai lapte la soricei. Washable si disposable. Dupa preferinte. Eu am de amandoua, dar le prefer pe primele.
Un saculet de dormit si un swaddle, adica o faşă mai moderna. In saculet nu a dormit decat o singura noapte, atunci cand l-am cumparat, dar in Swaddle Me doarme si acum. Apropo de recomandarile specilistilor cu privire la ingrijirea nou-nascutilor de care scriam eu la un moment dat si despre care spuneam ca voi tine cont fara doar si poate...mi-au fost de mare ajutor pentru orientare, dar nu le respectat intocmai. Infasarea de exemplu nu mai este recomandata, doar ca bebelusa mea cel mai bine doarme asa. E singurul lucru care "o prinde" cand "cade de sus", adica atenueaza reflexul "startle", pe care il are si acum, desi nu la aceeasi intensitate de la inceput.
Daca folositi ceva ce v-a fost de mare ajutor, apreciez si va multumesc daca imi spuneti si mie despre ele!

sâmbătă, 22 iulie 2017

Am avut azi programare la dentist la 8 dimineata si dupa ce am terminat acolo, avand chef de shopping, am intrat direct in Toys "R" Us ca sa-i cumpar gugustiucei jucarii. Ma uitam cu tot interesul pe rafturile pentru varsta ei cand mi-am dat seama ca daca as fi fost anul trecut, in aceleasi conditii m-as fi dus aţă la un magazin de haine pentru mine. #alteprioritati

Acum e la varsta la care isi descopera simturile. O fascineaza culorile, luminile si sunetele muzicale. Asa ca i-am cumparat-o pe printesa Sofia, care e imbracata intr-o punga. Asa-i fosnaie rochia, ca o punga goala. Acum o altoieste bine si bine ii face ca nu am inca pretentia sa-si dezvolte sensibilitatea fata de semenul ei papusa inca, ci sa invete s-o atinga, chiar daca deocamdata cu pumnii.

I-am luat si un octupus albastru care zornaie si de ale carui tentacule se poate agata cu mainile pentru ca, de asemenea, sa-si dezvolte simtul care, mai tarziu, va fi al mangaierii.

Acestea, si alte jucarii care canta si mai ales, lumineaza, spre fascinatia ei, i le agat de bara de la play gym unde isi face ea lectiile zilnic. Vad in ochii ei ca e fericita, sau macar interesata, sa descopere lumea. Eu o ajut sa creasca mare, iar ea, invers, ma ajuta sa redevin un copil alaturi de ea.


joi, 20 iulie 2017

Bebe doarme si ma-sa isi face de cap. Poza asta nu e ceea ce pare, nu ma relaxez adica, ci ma ostenesc si aici ca sa scap de ce-am in plus. Nu merg la sala pentru ca nu pot lipsi prea mult de acasa, chiar daca GoodLife e aici peste drum, si apoi nici corpul meu nu e inca pregatit pentru spinning sau alergari. Incep cu niste exercitii de aquafit la mine in piscina si cateva minute de sauna. Sper sa slabesc din cateva balaceli, dar cum stiu ca pe asta o sper degeaba, macar sa-mi fac incalzirea. Vreo luna am zis, si ajustez apoi in functie de rezultate. Trebuie sa slabesc 20 de kilograme. Asta ar fi ideal, dar as fi multumita si cu 15 macar. Ba la cat mi-e de incapatanat cantarul in ultima vreme, m-as multumi acum si cu 1. As vrea 20 pentru ca atatea am pus pe mine, mai precis, cu atatea am ramas pe mine. La spital nu stiu cu cate m-am dus pentru ca spre sfarsitul pregnanciului n-am mai vrut sa ma sui pe cantar. Voi fi ok insa si cu 15 pentru ca nu mai am minte de teenager sa fiu obsedata de silueta, vreau doar sa nu ma stranga pielea pe mine. Acum mi se pare, desi ar fi bine sa fie doar o parere, ca sunt prea grasa si nu ma simt confortabil in pielea mea, adica in grasimea mea. Nici nu stiu ce fel de haine sa-mi cumpar sa ma acopar. In demersul acesta am nevoie de vointa si disciplina, dar si de timp. De toate dispun cu greu, dar mai ales de ultimul. De aceea, mi-am pus traget la numarul de kilograme de care trebuie sa scap, dar nu si la timp, sperand sa-mi treaca pana ma marit (!!!), vorba aia. Oricum, se spune ca ce se pune in noua luni, in cel putin tot atatea se da jos.
Desi nu-mi place deloc ca m-am ingrasat atat de tare, nu-mi reprosez niciun kilogram pus pe mine. Daca ar fi sa dau timpul inapoi probabil ca as face din nou aceleasi greseli pe care le-am facut, pentru ca organismul meu nu a fost foarte prietenos cu sarcina de la inceput pana la final, iar eu nu am facut decat sa-l ascult. Vreau adica sa spun ca nu am fost numai eu de vina.
Singurul lucru pe care mi-l reprosez este ca nu am investit mai multi bani in haine de maternitate. M-am tot zgarcit gandindu-ma ca oricum nu le voi putea purta decat cateva luni, dar cum eu inca sunt gravida, am ajuns acum sa-mi cumpar mai multe haine din astea lalai si urate decat o faceam atunci.

duminică, 16 iulie 2017

Azi va aduc si pe voi in parcul in care ma distrez eu cu Catiuşa in fiecare zi. Eu stau pe langa blocurile alea de la vedeti un pic mai jos, iar poza e facuta de pe peluza parcului, deci nu ne indepartam prea tare pentru ca e foarte aproape de casa. E adevarat ca si blocurile alea sunt foarte inalte si s-ar fi vazut si de la aeroport, cert e ca parcul nu-i, de la mine, la mai mult de 10 minute de mers pe jos. Ma laud cu treaba asta pentru ca atunci cand m-am mutat in zona am crezut ca am prin jur numai zgarie-nori si niciun locas verde unde sa-mi linistesc sufletul. E adevarat ca nu-i un parc in sensul torontonez al cuvantului, la unul din ala nu am acces per pedes din pacate, asa ca sunt multumita sa ma laud si cu acesta, mai ales ca am si toate motivele s-o fac. Acesta este mai degraba un parculet de joaca. Un loc unde zi de zi parintii de prin cartier isi aduc copiii la scaldat sub fantanile arteziene. Nu vezi pe-acolo mosnegi care sa joace sah, nici macar tineret pe dupa artari. Doar puzderie de copii, majoritatea mici, dar si mai mari, caci parcul are si un teren de tenis, si unul de baseball, ba si pista pentru biciclisti, cu acces direct catre trail-ul Finch, trail pe care eu nu ma pot duce cu strollerul, desi mi-ar placea, pentru ca este in camp deschis si nu vreau sa ne bata soarele in cap. Parcul acesta este deci un mare bonus in viata mea de mama pentru ca mai tarziu imi voi putea scoate copilul afara sa se joace cu alti copii avand in vedere ca iesitul in fata blocului nu se practica. Acum e prea mica sa se joace cu ceilalti, dar de apa aia se bucura de pe-acum si ea. Susurul ala, dupa cum vedeti, o adoarme pe loc.


E clar ca nu seamana cu mine ca, dupa cum se vede, nu-i place sa stea la selfie.

sâmbătă, 15 iulie 2017

Ma gandeam sa fac o lista cu produsele pe care le folosesc eu pentru ingrijirea bebelusului, daca nu pentru a-i folosi acesta lista cuiva, macar sa ma dau mare ca ma pricep in conditiile in care acum cateva luni, cand am intrat prima data intr-un magazin de copii, sa cumpar cele necesare pentru nascare, ma uitam pe rafturile alea ca vitelul pe gaura cheii. Produsele pe care le voi pune pe lista nu sunt neaparat cele mai bune de pe piata, dar cu siguranta ii merg bine copilului meu intratat incat sa nu am nicio nevoie in a le schimba. Inainte de a incropi lista, imi va lua ceva timp ca trebuie sa le fac si poze, mi-am amintit, in contextul acesta, de discutia pe care am avut-o aici pe blog despre cei mai buni pampersi. Tin minte ca aproape in unanimitate s-a votat cu Pampers atunci. Atunci Pampers sa fie!!! Colegii lui Bobi il sfatuisera sa se duca sa ia pampersi de la Costco pentru ca sunt cantitate mai mare (foarte important) la un pret mai bun (si mai important) decat au Shoppers sau Toys R'Us. Pentru cei care nu stiu, Costco este un magazin de tip en gros. Noi credeam ca si la Costco au Pampers si Huggies, doar ca mai multi si mai ieftini. Costco insa nu are decat acesti Supreme, vanduti sub marca magazinlui, Kirkland. Iar pretul nu e deloc cu mult mai mic decat sunt ceilalti, cu brand, in alte magazine. Am fost foarte dezamaginiti cand am vazut, doar ca am luat totusi o cutie atunci, pe care am si inceput s-o folosim, alaturi de wipe-sii vanduti sub aceeasi marca. Bebe era foarte happy cu ei, avand in vedere ca nu avea nicio jena sa foloseasca si cate 20 pe zi. Iar curuletul ei era curat si fin ca coconul de matase. Mie insa imi statea pe creier ca nu-mi tratez copilul cu cei mai frumosi si cei mai destepti pampersi de pe piata, adica Pampers, si m-am dus si i-am luat. Surpriza!!! In aceeasi zi, daca nu chiar de la prima folosire, bebe a inceput sa se irite si sa i se faca curuletul rosu ca de maimuta ce-i. Am continuat inca ceva vreme, dar iritatia, sau cum i se zice in engleza, diaper rash, desi tratata cu crema buna cu oxid de zinc, se agrava. Am revenit la Kirkland si, ca prin minune va zic, iritatia a inceput sa dispara vazand cu ochii. Prin urmare, acum folosesc doar acesti "no name" (desi am inteles ca ar fi facuti de Huggies) si nu i-as mai schimba pentru toti Pampersii din lume, nici sa mi-i dai gratis. Pentru ca acum, ca te uiti la făţuca ei sau la curulet, e la fel de frumoasa pe ambele feţe.
Primul lucru care nu mi-a placut la Pampers a fost mirosul. Asa miroseau a talc de imi intorceau stomacul pe dos asa cum un pampers folosit nu mi l-a intors niciodata. Kirkland nu au miros deloc, capata ceva doar atunci cand se umplu :). Prin urmare, sunt bune sfaturile catre "mamici", ca si eu m-am luat dupa ele si asta intentionez si eu sa fac cu lista mea, sa dau sfaturi, dar, tratati-le deci cu precautie, ca nu intotdeauna sunt si cele mai bune pentru voi.

vineri, 14 iulie 2017

Acum ca bebe doarme si eu imi permit, prin urmare, sa-mi fac putin de cap, ma jucam cu gandurile cand mi-am amintit ca o tipa de la job mi-a zis ca cel mai greu in perioada asta imi va fi cu lipsa de somn. Asa o fi fost pentru ea, pentru mine insa lipsa de somn e cea mai mica problema, atat de mica incat nici n-o consider problema. Dar nici nu pot sa zic ca sunt foarte deprivata de somn, doar e putin mai dereglat decat inainte. Ma trezesc de doua ori sa-i dau scurt mancare lu' bebe, si eventual s-o schimb, si zic scurt pentru ca ea nu se lungeste noaptea cu masa, si cam atat. Ea e cel mai mare ajutor al meu pentru ca e un copil foarte cuminte. Cineva m-a intrebat "dar tot tu te ocupi si noaptea de ea"? Cu aluzie la sensul ca barbat n-ai? Am barbat, si inca unul de n-ai vazut tu, doar ca eu alaptez si barbatul meu n-are ţâţe. Doar in prima luna mi-a fost mai greu cu trezitul, pentru ca nici eu nu eram obisnuita ca noaptea sa-mi fie intrerupta si nici somnul ei nu era reglat pe-atunci. Acum insa despre asta nici nu merita sa vorbesc.

Cel mai greu altceva mi se pare. Plecarile de acasa imi dau mie trepidatii. Si nu pentru ca am atasat de mine un carut, nici macar ca-i vine in mijlocul drumului sa suga, ci pentru ca aproape mereu ajungem in situatii neprevazute, hilare pana la un punct, exasperante pana la altul. Ultima patanie a fost acum cateva zile cand am mers cu Bobi la ceremonia lui de P.Eng. Festivitatea s-a tinut undeva pe-aproape, la un club de golf in Tornhill. Bobi a vrut foarte mult sa faca poze cu Cati la acest eveniment mare din viata lui si a noastra. Asa ca i-am cumparat rochita noua, cu volanase rozalii, am dichisit-o cat sa fie mandra toata natia de ea, dar mai ales taica-su. Regula organizatorilor a fost ca nu e voie in sala cu copii sub 10 ani. Dar n-a fost asta o problema, ca oportunitate de o poza gaseam oricum, chiar si daca era s-o facem in parcare, ba daca ma gandesc mai bine, ne lasa sigur si cu ea in sala daca insistam un pic. Au venit si prietenii nostri cu noi si pentru ca Bobi nu putea avea decat un invitat, a intrat cu prietenul lui, care era si pe post de fotograf, iar noi, adica eu cu prietena si fetita, am ramas pe-afara. Mi-a lasat Bobi cheile de la masina, in caz ca i se facea foame guguistiucei sa intru sa-i dau mancare si am plecat apoi sa ne plimbam. Am luat-o spre nord, pentru ca spre sud, venind cu masina, vazusem ca nu-i mai nimic de admirat. Ne-am tot dus asa in sus, sporovaind despre toate cele, si-apoi ne-am intors. Incepuse sa picure. Si pentru ca la un moment dat nu mai picura, ci deja ploua de-a binelea, ne-am aciuat in curtea unei biserici sau centru de ceva asemanator, sub un acoperis. Am zis sa stam acolo cateva minute pana se opreste, numai ca in cateva minute s-a pornit o vijelie de nu ne mai vedeam om cu om, iar acoperisul sub care ne aciuasem, destul de rezistent pana atunci ca nu ne atinsese un strop, "a cedat" sub puterea vantului, si in cateva secunde ne-am facut fleasca. Toate restaurantele erau pe partea cealalta a strazii, iar centrul sub acoperisul caruia stateam era inchis. Incepusem sa tremuram din toate incheieturile. Si de frig, dar eu mai ales de nervi. Ca nu-mi era de noi, cat imi era, bineinteles de Cati. Ea statea cuminte sub prelata carutului, water&windproof. N-a ajuns un strop la ea, dar cum ploaia nu se mai oprea, iar vantul parca devenea tot mai puternic incepuse si-o tornada in capul meu de-mi venea sa plang la gandul ca ar putea s-o ude pe Catiusa. Ei ii place cel mai mult pe lumea asta s-auda cum curge apa si zgomotul ala de ploaie pesemne o contraria ca ma uitam la ea si avea ochii larg deschisi a mirare si curiozitate. Statea acolo cumintica si asculta, dar eu, care inca ii descopar reactiile la nou, ma temeam sa nu inceapa sa planga, ca nu aveam cum sa o iau in brate si s-o linistesc. M-a sunat Bobi, sau l-am sunat eu, nici numai stiu, dar n-am stiut sa-l directionez spre noi ca nici noi nu stiam unde suntem. I-am dat niste indicatii vagi, si pana la urma m-a gasit ploata ca o curca chioara, ca ochelarii nu-mi mai foloseau la nimic, dar el si mai plouat caci dupa cum am spus, cheile de la masina erau la mine si el a inotat pana la noi. Costumul lui de gala si camasa scrobita si calcata de mine ajunsesera niste carpe ude numai bune de sters pe jos...cu noi. Daca eram doar noi, am fi chemat un Uber, dar tocmai asta e problema, si dificultatea de care vorbeam mai sus, ca nu eram doar noi, si nu stiu daca exista Uber cu car seat. Si daca Uber ar fi avut car seat, ce faceam cu carutul? Daca nu incapea in portbagaj? Etc. A luat Bobi cheile de la mine si s-a intors sa aduca masina. In drum spre noi se si lepadase de costum ca atunci cand a coborat din masina era in chiloti, in sosete si intr-un tricou de scandal pe care il gasise pe sub unul din scaune. Ne-a luat, ne-a adus acasa, ploaia intre timp se oprise, s-a schimbat si s-a intors la ceremonie unde, prinzand inceputul sfarsitului, si-a luat diploma. Inramata.

miercuri, 12 iulie 2017

Pianista la 2 luni 😎


Cati a facut 2 luni si deja e pianista. Inca de cand era in burta am observat ca e foarte talentata ca dadea din clape fara astampar zi si noapte. De aceea, i-am oferit de ziua ei acest instrument sa ne incante pe toti cu harul ei 😇.

marți, 11 iulie 2017

Le cer scuze celor care intra regulat pe blog si nu gasesc nimic nou, nu scuze ca n-am timp sa scriu, ci scuze ca nu am lasat un cuvant ca n-am vreme sa scriu si sa nu mai intre degeaba. Dar nu-i chiar un bai, nu moare nimeni daca nu stie de mine, si-apoi sa dai un clic, doua, in gol pe zi nu-i asa mare lucru. Nu imi propun sa inchid blogul, nu inca, dar acum sunt foarte ocupata ca ma marit. Nu, nu e nicio gluma. Ma marit la City Hall. Atata am vrut sa zic, nu de alta, dar atunci cand voi reveni sa ma recunoasteti, ca voi avea alt nume. V-am pupat! 😇

sâmbătă, 10 iunie 2017

Cu ajutorul noii mele jucarii, poate imi va permite sefa sa mai stau si pe blog din cand in cand. Macar sa stau daca de scris nu mai apuc 🙂.

duminică, 4 iunie 2017

Ieri am mers prima data in vizita in trei. Ne-au invitat niste prieteni la un bbq la ei in curte. Ne-am dus pana colea in Markham ca-n excursie. 15 minute de la noi pentru care ne-am pregatit doua ore. Da-i mancare inainte, spal-o, schimb-o, da-i iar mancare, schimb-o iar, plimb-o prin casa sa adoarma, da-i iar mancare, spala-te si tu de mai apuci. Asta inainte de-a pleca din casa. La drum efectiv, pleci cu casa dupa tine. Ia-i pempersi, pad de schimbat, lapte, alte schimburi, paturici s.a.m.d. Ca sa nu ajungem in situatii perplexe, cum ni s-a mai intamplat, trebuie sa ne asiguram ca avem toate cele necesare si in plus cele necesare momentelor nepravazute 100% probabile.

In acelasi timp, Facebook imi aminteste mereu cum in toti anii din urma, weekend de weekend, eram tot prin alta parte. Ce pregateli, ce bagaje, nici mancare nu ne luam pe-atunci la noi ca tot gaseam un Tim Hortons la care sa ne oprim pe drum. Plecam si nu conta cand ne intorceam. Acum nu-mi mai permit asa arogante. Dar nici nu le regret. Adica nu simt ca mi-ar lipsi vreo plecare sau ca m-ar arde vreo talpa sa ajung imediat undeva. Nici macar nostalgica nu sunt. Nu vreau insa sa zic nici ca prefer ce ziceam mai sus, sa ma car la drum cu casa in carca. Acum nu-mi doresc altceva decat sa stau cat mai mult cu bebelusa mea acasa. Nu ma pot satura de ea sau cum ar zice altii I can't get enough of her. Am febra musculara la brate de la atata leganat, am febra musculara la gura de la atata pupat. Ma face fericita, si nu-mi doresc acum altceva decat s-o fac si eu pe ea macar atat de fericita pe cat ma face ea pe mine, ca nu-mi place sa ma stiu datoare. Imi placea viata mea dinainte, imi place si viata mea de-acum. Sunt etape diferite si le traiesc ca atare, nu comparativ. Scriu asta pentru ca stiu temerea unora - a fost la un moment dat si-a mea - care nu vor sa faca copii pe motiv ca li se va schimba viata si de ce ar schimb-o daca le e bine asa? Raspunsul meu, din experienta deja, e ca viata nu se schimba neaparat in rau. E adevarat ca pentru o vreme nu mai ai timp de tine, de plimbari, nici macar de un banal somn in timpul noptii, dar asta nu inseamna ca ai o viata doar s-o plangi. Nici pe departe. Chiar daca din perspectiva unora - la un moment dat era si perspectiva mea - asa se vede. Pentru ca bucuriile pe lumea asta nu se rezuma la o zi berbunca sau la dormit o ora in plus. De fapt astea nici nu-s bucurii, devin bucurii doar atunci cand nu le mai ai, ca vorba lui Bobi dupa o runda nocturna, niciodata n-am apreciat atata somnul 😂.

marți, 30 mai 2017

Tunel de acces pentru carucioare la metrou
Am avut de ajuns ieri undeva, mai precis la doctor, ca e singurul loc unde e musai sa ajung, in rest orice poate fi amanat si chiar anulat, si am avut placuta surpriza sa observ pe strada un lucru pe care nu l-am bagat in seama niciodata inainte, desi a fost tot timpul acolo. Orasul acesta este foarte "baby friendly". Infrastructura este construita in asa fel incat persoanele care folosesc device-uri mobile pentru deplasare, precum scaune cu rotile, carucioare de copii sau mai stiu eu ce alte acareturi de gen, au "banda" lor, caci nu exita bordura care sa nu se incline, si nici linie de metrou fara rampe si lifturi pentru invalizi. Deplasarea cu strollerul prin oras, inclusiv pe distante lungi, este incredibil de usoara. Practic, unde exista scari, exista si rampe, lifturi si tuneluri de acces. Orasul acesta nu umileste pe nimeni. Asta face parte din lucrurile asa-zis marunte (de vreme ce inainte nici nu observasem rampele si nici lifturile de la metrou nu le-am folosit vreodata), dar ale caror importanta capata proportii extraordinare atunci cand te trezesti ca ai nevoie de ele.

...In alta ordine de idei, eu traiesc momentan intr-o cu totul alta dimensiune. Nu mai exista zi si noapte, nici zile ale saptamanii, functionez in mod continuu, indiferent de cat e ceasul. Numar totusi, ca si înainte, zilele pana la weekend pentru ca doar atunci il avem si pe tati cu noi acasa toata ziua. Mi-a fost mai greu in prima saptamana cu sculatul in toiul noptii, dar acum, mai ales de cand am inceput doar sa alaptez si nu ma mai chinui cu pregatit formule cand ar trebui sa-mi fie somnul mai drag, m-am obisnuit, ba chiar imi si place. Nu se trezeste decat de vreo doua, trei ori pe noapte, chiar daca sesiunea poate dura si cate o ora o data, dar nu ma mai deranjeaza. Alaptatul chiar mi-a usurat viata de mama, ca mai nou doar asta sunt. Acum pot sa-i dau de mancare si prin somn. Stiam ca asa va fi, stiam ca daca voi avea succes, ma voi fi chinuit cateva zile, cel mult doua, trei saptamani, dar nu luni intregi. In rest, de fapt nu mai exista niciun rest, toate activitatile mele se desfasoara pe langa ea. Stau dupa curuletul ei toata ziua. La propriu. Nu stiu daca toti bebelusii sunt la fel, dar eu trebuie sa-i schimb cate cinci pampersi deodata. Cum ii pun unul nou, are grija sa ma tina ocupata, ca in doua minute trebuie sa i-l schimb iar, iar dupa alte doua minute iar, si apoi tot asa. Nu vreau sa zic ca e complicat sau foarte greu sa ai grija de un puradel, dar clar nici cel mai usor lucru nu e. Nu e insa mai greu decat oricare alta activitate ce presupune responsabilitate, fie ca e vorba de un copil, un cățel sau un job. Dar dupa munca si rasplata. Pup făţuca asta in fiecare zi de o mie de ori. Mi-e dor de ea si cand o tin toata ziua in brate.

Acus nu mai incape in pat
Am inceput sa iesim in parc si tot mai des in gradina din spatele blocului. Ea ia o gura de aer curat, iar noi mai mult de-atat de cand a dat caldura si s-au scos la terasa sezlongurile.