Pagini

Expat in Canada

Expat in Canada

duminică, 15 ianuarie 2017


Ma enerveaza de nu mai pot manelistii astia de-mi canta pe facebook de ziua lui Eminescu. Dar pun si eu aceasta poza facuta la Campul Romanesc de la Hamilton ca sa ma uit de fapt la mine cat de slaba si draguta eram acum jumatate de an. Ca o craiasa din povesti. Acum sunt de doua ori pe-asa 😂.

miercuri, 11 ianuarie 2017

N-am mai intrat demult prea mult pe internet, din niste motive, dar am vazut si eu azi pe facebook o gramada de poze din Romania, unde imi pare ca a nins foarte tare. La noi aici se anunta 8 grade maine, dupa ce, pana acum, rar s-au dus temperaturile sub 0, iar de nins, cred ca a nins de vreo doua ori, dar nu sunt sigura ca de-asa de multe ori. Si nu zic asta ca sa fac cuiva in ciuda, ci o spun cu mare invidie. Mi-ar placea si mie in Toronto, nu sa se duca temperaturile sub 0, ci sa ninga ca acolo, dar sa si reziste zapada ca acolo, sau macar mai mult de-o noapte, sa apuc s-o vad si eu. Dar nu rezista, o data pentru ca, dupa cum ziceam, temperaturile sunt prea ridicate si daca se pune ceva, vine si-o ploaie dupa si asta e, iar pe de alta, pentru ca se toarna mai multa sare decat poate ninge si se topeste si ce mai ramane.
Ieri, pe la ora pranzului ningea foarte fain afara, exact asa cum se zice, linistit si ca-n povesti, apoi era nu cald, dar numai buna vremea de-o plimbare fara sa te sufle vantul sau sa-ti inghete vreo ceva, asa ca m-am dus cu colega pe-afara de-am inconjurat cladirile astea de cateva ori prin ninsoare. N-am mai facut chestia asta de ani de zile, si imi pare rau ca n-am avut telefonul in buzunar sa fac si-o poza ca azi nu mai am la ce. N-am mai facut chestia asta de ani de zile si tocmai pentru ca n-am mai facut-o de ani de zile, desi m-am simtit atat de bine, imi dau seama ce-mi lipseste mie aici in Toronto, desi daca as zice cuiva n-ar crede, caci cum sa-i zici cuiva, si sa te mai si creada, ca te-ai mutat in Canada si-ti lipseste zapada? Chiar imi lipseste zapada. Nu ca nu ar ninge, mai si ninge, anul asta insa pare ca deloc, dar cand ninge, toata zapada e luata de pe strazi imediat, cateodata nici n-apuca lumina zilei, si ceea ce ar trebui sa fie motiv de putina bucurie, cel putin pentru mine, devine mereu motiv de mare deceptie. Flescaiala, zloata si mizerie...Romanii se vaita ca-i zapada pe strazi, eu invers, acum fiecare cu problemele lui, sau mai bine sa zic cu punctul lui de vedere.

sâmbătă, 7 ianuarie 2017

duminică, 1 ianuarie 2017

Uite aici trebuia sa fiu eu acum daca Bobi ma lua pe mine cu el. L-a preferat pe un coleg al lui insa pe motiv ca eu o sa mor de frig atatea ore afara, desi afara nu-i chiar frig sa mori. Adevarul e ca in afara de faptul ca Bryan Adams a cantat la pauza si asta as fi putut intelege si eu, altceva n-aveam ce cauta pe-acolo, ca nici macar nu stiu precis ce se intampla. Stiu doar ca Bobi a castigat de la munca niste bilete foarte scumpe la un centenal de hockey, unde joaca Toronto Maple Leafs si Detroit Something. Super! Mi-a trimis filmuletul de mai jos sa ascult si eu macar imnul, nici asta nu stiu de ce 😋.

2017 🍾🍼😘

Anul 2016 a insemnat pentru noi noi inceputuri, deci pentru noi propriu-zis nu s-a sfarsit, caci eu nu-mi pot face, ca-n anii din urma, planuri independente pentru noul an, ci doar in continuarea lui. Nu mai pot scrie aici ca acum cativa ani ca imi doresc sa-mi cumpar nu-s' ce lentila si sa ma sui pe Grand Canyon ca sa fac poze, dorinta care, daca se implinea sau nu se implinea, tot aia era. Anul acesta nu am dorinte, caci nu ma pot baza pe nesiguranta unei dorinte, ci am nevoi, vreau chestii sigure: sa ne fie bebe sanatos, si noi la fel ca sa il crestem.

...Seara de Revelion ne-am petrecut-o in masina, ca ne-am dus cu prietenii pana la Niagara. N-a fost nimic programat, in afara de faptul ca ne gandisem cu cateva zile inainte ca am putea face un drum pana acolo, ca sa avem de unde ne intoarce. N-am avut rezervari la bal si nici toalete sofisticate, ba ne-am incotosmonat bine in haine ca sa nu ne fie frig pe-afara, am vrut doar sa vedem artificiile, iar eu, si cascada noaptea ca nu am vazut-o niciodata cu lumini. Am avut noroc c-am gasit repede o parcare ieftina, am dat $15, la Casino era $50, si nici locuri nu mai aveau ca se blocasera masinile pe loc de cat de multe erau pe strada, am avut noroc si ca afara nu era frig deloc, chiar daca nu ningea asa cum mi-as fi dorit, ci era o mizerie de ploaie sau ceva, dar ne-am putut plimba si selfui pe langa cascada colorata vreo ora jumate pana a inceput sa pocneasca cerul. Artificiile au fost frumoase, dar, cum ne si asteptam, nu chiar asa de multe. Mi-au placut insa ca au fost aproape de noi si destul de joase de parca ne explodau in fata ochilor. A venit foarte multa lume, in zona evenimentului, masinile, deci si camioanele, nu aveau acces, oamenii nu se imbata in public, nici macar nu beau, deci nu-ti pocneau nici dopurile de sampanie in ochi. In fine, nu am stat decat vreo doua ore pe-acolo, si alte trei pe drum. Dupa ce-a trecut de miezul noptii si-am mancat niste poale-n-brau pe porbagajul masinii, aia fiindu-ne masa de Revelion, am plecat inapoi spre Toronto. Desi n-a fost cine stie ce mega destrabalare, a fost mai frumos afara decat sa fi stat in casa si mult, mult mai bine decat sa ma fi dantuit de-a lela prin vreun bar.

Vedeti mai jos filmuletul pe care l-a facut prietenul nostru in timpul exploziei de artificii de peste Cascada Niagara 😉


Va doresc un an nou fericit tuturor! Si sa mai veniti pe-aici si anul asta, ca pe mine tot aici ma gasiti!

Niagara 2017

vineri, 30 decembrie 2016


De luni seara am inceput sa primesc suturi in stomac. Si nu va ganditi, asa cum ma gandeam si eu, ca imi da cate unul cand si cand, nuuu, ma bate tot timpul, e de-ajuns sa ma asez in pat si sa stau un pic cu burta in sus ca si incepe sa ma altoiasca. Ba cateodata cer eu bataie si ma pun singura la orizontala doar sa simt cum imi mai da cateva. Imi face si burta cucuie acolo unde loveste, intotdeauna cu precizie. Central-dreapta jos, pentru ca, din pozitia in care sta acum, pana acolo ii ajung uriasele picioare pe care le vedeti in poza, care arata ca niste urme preistorice. Deci ganditi-va ce lovituri primesc. I-am aratat si lui Bobi cum imi tresare burta, si i-am vazut bucuria pe fata, cu oaresce parere de rau totusi ca el nu le poate simti asa cum le simt eu.

Poza am primit-o cadou la ultrasound-ul pe care l-am avut ieri, printre altele mult mai importante, si pentru depistarea sexului. In Canada, cel putin in Ontario, sau, si mai precis, cel putin la clinica unde merg eu, tehnicianul nu are voie sa dezvaluie pacientului nimic din ceea ce vede pe ecran, nici daca-i de bine, nici daca-i de rau, desi sexul copilului nu s-ar incadra in cazul de fata, nici la una, nici la alta. Tehniciana mi-a zis inca de la inceput ca ramane in sarcina doctorului sa ma informeze, asta insemnand ca asa, cu toata nerabdarea mea pusa la incercare doua luni de zile, va trebui inca sa mai rabd cateva zile in plus. Mi-a zis ca poze pe ecran ne arata, iar daca noi putem sa ne dam seama ce e, bine, dar de spus, ei nu-i este permis sa ne spuna nimic. M-am linistit cand mi-a zis asa pentru ca nici nu ma gandeam ca n-o sa ne dam noi seama ce are copilul intre picioare, dar cu toata atentia cu care am cautat pe ecran un mic penis, noi n-am fost in stare sa ne dam seama de nimic. Nici daca il are, nici daca nu il are. Acum suntem mai confuzi decat inainte. Rolul ecografiei pe care am facut-o ieri, care a durat mai bine de o ora, a fost, in primul rand, medical. Sa masoare copilul din crestetul capului si pana la ultimul degetel ca sa se i se constate dezvoltarea si, deci, starea de sanatate. La final, ne-a aratat si noua imagini cu creierul, ochii, nasul, stomacul, inima, coloana vertebrala...dar noi, cautandu-i cu disperare puţa, eram cat pe ce sa nu vedem nimic din toate astea, daca nu ma trezeam eu deodata gandidu-ma ca e mai important sa-l vad sanatos si mai frumos sa ma uit pe ecran la piciorusele astea doua cu care ma trezeste dimineata din somn decat sa stiu neaparat acum daca-i fata sau baiat, lucru care pentru noi oricum nu conteaza deloc in afara de faptul ca suntem irational de curiosi.

miercuri, 28 decembrie 2016

La Targul de Craciun de la Distilarie mi-am dorit foarte mult sa ajung in perioada asta. A fost deschis de pe la inceputul lunii, daca nu chiar mai devreme, dar cum eu, cu altele luandu-ma tot timpul, n-am apucat sa merg pana acum, m-am dus abia aseara ca tot eram noi in cautare de diverse activitati de vacanta. Vacanta asta pe care o facem la plapumioara. Neavand nici prea multa, nu ne-am permis niciodata sa ne irosim asa zilele libere. In fine, am vrut mult sa ajung la Targul de Craciun ca sa beau acolo hot chocolate cu chili. Si-apoi, daca nu sa cumpar, macar sa ma uit, la ce aveau de vanzare in casutele alea lemn, ca de turta dulce, pe care numai pe la targuri din astea le vezi. Stiam si eu ca s-a terminat Craciunul, dar tot ma asteptam sa vad lume multa pe la foc pe-afara, mai ales ca si incepuse sa fulguie putin si mai ales ca pe-acolo e tot timpul lume multa, sa vina galagie de prin berarii, dar am ajuns si noi chiar la spartul targului de Craciun, ca de cum am intrat pe straduta aia de la Distilerie, inca la primul magazin, era o fetiscana cocotata pe-un scaun de dezlipea stelutele din geam. Bradul din centru era ravasit, parca atarnau de crengi paharele goale de dupa party, iar casutele aveau toate obloanele trase. Palpaiau si luminitele de pe strada sa se stinga, dar chiar si-asa o maya chili, o ciocolata iute cu lapte, tot am apucat sa beau, dar asta pentru ca am avut norocul prostului pe care il are de obicei ultimul client. Mi se pare oarecum anapoda sa deschizi un targ de Craciun c-o luna inainte si sa vie toata suflarea orasului, iar a treia zi de Craciun sa sufle pe-acolo numai vantul. E ca si cum, ceea ce cred ca se si intampla, iti impodobesti bradul si-l pui in centrul atentiei inca de dupa Halloween, iar a doua zi de Craciun il azvarli fara remuscari la tomberon. De ce sa nu fie invers? In fine, ati inteles, vreau doar sa zic ca am fost oarecum dezamagita ca am batut atat drum pana acolo degeaba, ca a trebuit sa cobor din susul pana in josul orasului pentru asta. Dar ca sa nu plec suparata acasa, am intrat intr-o berarie, la Mill St., unde ne-au plasat ospatarii chiar langa semineu, imi bateau flacarile alea chiar in fata, asa ca daca tot n-am putut bea tot m-a inrosit si pe mine ceva in obraji, si pana la urma ne-am intors spre casa un pic mai bucurosi c-am fost si-acolo.
De azi imi reiau activitatea favorita din vacanta. Imi place la nebunie sa ma duc in fiecare zi la piscina ca piscina noastra, spre deosebire de toate piscinele in care m-am balacit vreodata, are apa calda. Ieri a avut o problema de ne-au trimis acasa cand ne era lumea mai buna, dar sper ca azi s-o fi rezolvat. Imi iau o carte, si stau acolo cu orele, ca si-asa altceva mai bun nu poate fi de facut.

duminică, 25 decembrie 2016

Daca nu mi se rostogoleau planurile ca o avalansa peste mine si ramaneau tepene asa cum le facusem eu acum vreo jumate de an in urma, acum ar fi trebuit sa fiu in Romania. Nu-mi pare rau ca nu sunt, nu ca as avea vreun motiv sa-mi para bine, dar mintea mea nu mai era demult setata pe vreo plecare si atunci cand nu te gandesti ca trebuie pleci, nici nu incepi sa te aginti in sensul ala, ci te obisnuiesti cu gandul ca nu te mai duci nicaieri. Anul acesta, spre deosebire de anii din urma cand de Craciun am tot fost plecati, din motive ce tin de alte prioritati, am decis sa stam pe langa casa. A facut Bobi vreo doi cozonaci, eu niste racituri, nu ca suntem noi cu traditiile, dar din obisnuinta, am avut si un musafir, si, in mare deci, un Craciun mai neobisnuit. Nu in sensul de super fericit, ci dupa cum spuneam mai sus, altfel decat anul trecut, sau decat acum doi sau trei ani si tot asa inapoi. Dar chiar daca am decis noi sa stam acasa, asta nu inseamna ca am stat in casa. Caci ieri am fost la Twist your Dickens.
Daca ati avut drum prin North York in ultima vreme sigur ati vazut pe toti stalpii reclame si afise la spectacolul de comedie a celebrei trupe de teatru "The Second City". Celebre la Toronto, Chicago si la Hollywood. Spectacolul s-a tinut la Toronto Centre for the Arts, care e la o statie de metrou mai jos de noi de ne-am si dus pe jos pana acolo. Initial am vrut sa iau bilete la A Christmas Carol, dupa Charles Dickens, tinut la teatrul Soulpepper, dar din cauza de sold out n-am mai apucat. Asa ca am ales alternativa, si bine am facut ar zice toate review-urile de pe internet, fara ca eu neaparat sa le contrazic. Twist your Dickens a urmat de asemena linia romanului, dar nu la modul nostalgic si emotionat pana la lacrimi ca originala, ci twisted, adica pana la lacrimi de amuzant pentru ca Scrooge nu era un personaj victorian, ci unul gasit cu usurinta in vremurile noastre. A fost mai degraba o parodie dupa faimosul roman manifest al scriitorului englez al Marilor Sperante. Scopul spectacolului nu a fost unul educativ, desi, in cazul in care mai exista cineva care nu stia povestea lui Ebenezer Scrooge, puteau s-o afle si de-acolo, n-a fost nici unul care sa te indemene la compasiune de sarbatori, ci simplu, sa te faca sa razi. Si a reusit. Dar recunosc ca mie probabil mi-ar fi palcut, daca nu mai mult, macar la fel de mult, sa merg sa vad povestea originala, pentru ca n-am vazut-o jucata niciodata, doar o stiam din carti.

La fel cum niciodata pana azi nu am fost la un spectacol de patinaj artistic. Disney on Ice, o trupa cu reputatie mondiala si aprobata de Walt Disney, e in Toronto zilele astea si curiozitatea m-a impins sa merg la Rogers Centre sa le vad spectacolul pe patine, Dream Big, chiar daca, pe langa si complet eronat, eu am crezut ca e mai mult un eveniment pentru copii.
Este si pentru copii, dar doar prin prisma faptului ca cei mici isi vad personajele din desene animate dansand pe gheata in fata lor. Cei mari insa sunt la fel de incantati de gratia si priceperea artistica a patinatorilor, care nici nu mai conteaza ca vin din desene animate, aceleasi desene animate pe fundalul sonor al carora au crescut si ei, sau din alta parte. Dintr-o lume, macar pentru doua ore, altfel. Eu am si lacrimat. Serios va spun. Atat de tare mi-au placut ca nu m-am putut abtine. Poate si pentru faptul ca, repet, n-am fost niciodata la un spectacol de patinaj de cel putin asemenea anvergura, am avut impresia ca a fost cel mai frumos spectacol pe care l-am vazut vreodata in viata mea. Dream Big le aduce pe patinoar (ca sa nu-i zic scena) pe Alba ca Zapada, Cenusareasa, Frumoasa din Padurea Adormita, sirena Ariel, patinand in duo cu printii lor, acestea fiind cele mai frumoase strofe ale unei adevarate poezii pe gheata. Caci spectacolul a fost in asa fel secventionat incat au intrat pe patinoar zeci si zeci de personaje ale minunatei lumi Disney, dar care pregateau de fapt intrarea acestor cupluri celebre din basmele copilariei noastre. S-a incheiat dupa doua ore in care eu mi-am zis intruna ca as mai putea sta sa ma uit asa la ei inca doua ore, si inca doua fara sa-mi revin din uimire. Elsa din Frozen a incheiat reprezentatia, intr-un decor de lumini si alte efecte care imitau o adevarata furtuna de zapada de exemplu, si a fost cu adevarat pentru toata lumea o senzatie, inclusiv pentru mine, chiar daca pentru mine Elsa este un personaj mai nou, cu povestea careia sunt prea putin familiarizata. Dar dupa cum ziceam, asta nici n-a prea contat ca nu la desene animate m-am dus. De fapt, am acum impresia ca aceste personaje ar fi mai sarace daca n-ar si patina!

sâmbătă, 24 decembrie 2016

Va uram tuturor Craciun fericit si Sarbatori indestulate! Nu mancati prea mult totusi ca ajungeti ca mine!