Pagini

Expat in Canada

Expat in Canada

sâmbătă, 24 septembrie 2016

Eu daca nu beau cafea o dimineata fac mai urat decat dupa o noapte alba. Azi e insa prima zi cand, de buna voie si nesilita de imprejurari, nu am mai baut cafea, ci mi-am facut o cana de lapte cu cacao pentru cornul meu cu gem de macese. Cred ca am inceput sa am si morning sickness, dimineata, ca de vreo doua, trei zile am, dar pe dupa-masa, cand mi se pune deodata un nod in stomac si ma ia cu ameteala. La munca m-a apucat pana acum, dar n-am zis nimic, am stat acolo cuminte ca sa treaca. Da, e cu doua liniute :)). Desi, la mine s-a intamplat putin altfel si de liniute n-a mai fost nevoie.
Luni, 19 Septembrie, aveam programat la doctorul de familie examenul anual de sanatate. Am sunat de la sfarsitul lunii August sa ma programez si prima data pe care mi-au dat-o, pe aia am luat-o. Am aflat apoi de la o colega ca examenul anual poate presupune la femei si un test Pap, moment in care mi-am zis ca in cazul acesta, data de 19 nu ar fi foarte potrivita, dar de-acum las-o asa ca oricum pana atunci voi fi insarcinata si nu va mai conta. Si, ca si cum as fi avut gandurile aurite, s-a intamplat intocmai. Pe data de 19 eram deja cu vreo doua zile late, dar am luat marja ca fiind normala, desi corpul meu a fost intotdeuna ca un ceas elvetian. Ma dusesem la doctor ca sa ma caut de toate cele, mai ales dupa cele ce le patisem luna trecuta, dar imi pusesem in cap sa vorbesc cu doctorita ca vreau si eu bebe cat de curand si sa-mi spuna daca e si altceva de facut, in afara de you know...In timp ce ma suiam pe patul ala de examinare, i-am spus datele mele lunare, si ca in ultimile zile, in mod oarecum anormal, am avut niste intepaturi in partea stanga si niste crampe abdominale, dar usoare, eu stiind sa fac diferenta, pentru ca de cand ma stiu le-am avut pe cele mai periculoase. M-a mai intrebat ea apoi niste chestii, la care i-am raspuns ca da. Who knows, maybe you are pregnant, spune ea. Or maybe not, i-am zis eu, cu o retinere pe care am capatat-o de luna trecuta cand din cauza unei stranii stari de rau pe care am avut-o am zis la toata lumea ca sunt gravida, de incepusem si eu sa cred, desi nu eram, ceea ce a fost oarecum descumpanitor, chiar daca presupunerea mea era bazata, concret, pe nimic. Analiza de sange pentru examenul de sanatate de luni a inclus si un test de sarcina cantitativ, iar doctorita mi-a spus ca daca iese pozitiv ma va suna ea a doua zi.
A doua zi, adica marti, am pus telefonul pe volum ca nu cumva sa ratez apelul si nici n-am avut mult de asteptat ca de la prima ora m-a sunat. Guess what?, ma intreaba ea. You are pregnant. Reactia mea a fost una evident spontana, as fi vrut sa-i sparg timpanul de bucurie, dar mie a inceput sa-mi tremure vocea de emotie. Ii raspundeam monosilabic, si chiar si-asa ma incurcam in ce-i ziceam. Mi-a spus sa iau acid folic, ceea ce eu deja incepusem sa fac de c-o seara inainte, si vitamina B12, aceasta fiind o carenta pe care a descoperit-o in urma analizelor. Mi-a mai spus ca lunea viitoare ne vedem din nou, ca sa vorbim despre ce e de facut de-acum incolo...
Acum, cum ma simt eu gravida? Emotional, ca fizic conteaza mai putin...In ziua in care am aflat, vestea a avut efectul unui drog. Zambeam tot timpul. La lucru, pe strada, zambeam si zambeam, nu ma mai puteam opri din zambit. L-am anuntat pe Bobi, pe care l-am auzit, de asemenea, zambind in telefon, ba pana seara imi cumparase si flori de parca si nascusem, dar na, nu stie nici el ce sa faca. N-am zis la prea multa lume. Caci de-a doua zi pana azi mai zambesc doar din cand in cand, si nu ma pot bucura. Nu ca n-as vrea, dar nu ma lasa o teama care m-a sechestrat si-mi bantuie mintea, si inima, si pe mine cu totul. Ma gandesc mereu sa nu i se intample ceva rau lui bebe. Sarcina este extrem, extrem de la inceput si se spune ca, in general, pana la 12 saptamani riscul ca o sarcina sa se opreasca din evolutie este mare. De aceea multe femei aleg sa dea vestea mai departe numai dupa ce primul trimestru trece, cand riscul de a pierde sarcina scade considerabil. Si cand "micul" secret incepe oricum sa se dea singur in vileag. Probabil ca nu este intr-adevar usor sa anunti o sarcina si apoi sa-ti retragi vorbele, dar nu e ca si cum ai avea vreo vina, e doar viata, cu toate ale ei, pe care nu o poti opri. De aceea mi-e ciuda pe mine ca in loc sa ma gandesc la tot ce-i mai frumos, sa ma gandesc la numele lui sau al ei, la cum o sa ne imprietenim noi trei, si altele la fel, pentru ca este un bebe dorit cu toata inima de amandoi, in loc sa traiesc momentele asa cum sunt ele, ca deocamdata totul este foarte bine, eu, ca babele alea nebune din povestea cu drobul de sare, am numai prostii in cap. Nu ma pot linisti, mi-e mintea bantuita de toate gandurile rele si nu stiu cum sa scap de ele. Nu stiu de cand am devenit atat de paguboasa si ce-i cu grijile astea pe capul meu, dar, cum mi-a zis mie o prietena, asa-i o mama.

miercuri, 21 septembrie 2016

Eu mai fac ceva, dar deocamdata e secret. Voi scrie despre noul meu proiect putin mai tarziu, in functie de evolutia faptelor. Stiu ca vorbesc acum ca idiotii aia cu as vrea sa-ti zic ceva, dar nu-ti zic, dar asta pentru ca, pe de-o parte, sunt ca un copil si nu ma pot abtine sa nu spun nimic, iar pe de alta, pentru ca spunand ceva, chiar si nimic, nerabdarea mea se astampara putin. Vreau doar intai sa vad cat de bine ma descurc. Insistentele si dusul cu zaharelul nu ma vor face nicidecum sa spun mai multe ca tin bine la secrete, ba chiar ma vor enerva, pe motive de neserioasa indiscretie.

In alta ordine de idei, dar in continuarea celor de mai jos, povesteam ca am inceput cursul de taxe si trebuie sa spun ca la ceva mai plictisitor n-am mai asistat amin, in vecii vecilor. Ieri am plecat din clasa cu un sfert de ora mai devreme ca nu mai rezistam, plictiseala ajunsese sa-mi dea un comportament spitalizant, si-apoi imi era si-un frig de nu mai puteam din cauza unui A/C care asa mi-a intrat in oase de-am tremurat toata noaptea dupa. Acestea fiind zise, colega care a promis ca-mi aduce ceva de citit, mi-a adus, m-am si apucat serios si cu toata implicarea, ea intrebandu-ma cand voi avea timp de citit acum ca am inceput iar cursurile? Nu, cred ca intrebarea mai potrivita era cand voi mai avea timp de curs acum ca m-am apucat de citit?!

duminică, 18 septembrie 2016

Apropo de ce mai fac, oricum vreo analiza economica, un trend global, ceva, nu am, nu mai zic azi totusi ce mai fac, ca nu ma intereseaza nici pe mine, ci ce voi face. Am fost ieri la SportChek si mi-am cumparat un hanorac gri cu Blue Jays. Nu ca as fi eu vreo fana, am fost o data la un meci din asta albastru si nici acum nu stiu ce cautam pe-acolo, dar hanoracul are capatana aia aviara simpatica, ceea ce mi se pare foarte cool. Ba si mai cool e ca-i mai larg asa cat sa ma gadile vantul pe sub el, ca l-am luat ca echipament mai gros pentru bicicleta, acum ca s-a mai racit vremea si mai ales, am doua intentii in directia aceasta: o data, pana o veni iarna, mai ales acum ca si dau frunzele in parg spre bucuria sufletului meu care viseaza tot anul toamna in culori, vreau sa ma antrenez bine pe trail pentru ca la anul o sa particip cu colega mea biciclista la ride-uri caritabile. In anii din urma ea a participat la ride-uri mari, nationale as putea sa le spun, "de la Montreal la Quebec City" a fost in vara de exemplu, dar a zis ca de la anul se linisteste si se va duce numai pe-aici pe langa casa. I-am promis clar ca ma duc si eu cu ea. Asta e una deci. A doua, care va fi chiar bonus pentru prima, este ca intentionez ca dupa ce ma mut sa ma duc la munca pe bicicleta, cu atat mai mult cu cat, nu stiu daca am mai zis, voi locui foarte aproape de job, la vreo 20 de minute de pedalat. O sa am si locker pentru bicicleta la noua casa, ceea ce e super tare, ca Bobi ma amenintase ca mi-o arunca pe geam ca n-o gasesc niciodata cand o caut si se impiedica de ea cand n-are nicio nevoie. Bobescu...hai urca-te pe cadru sa te plimb putin!!!

sâmbătă, 17 septembrie 2016

N-am mai scris ceva de-o vreme, e de inteles, a fost o vreme de relaxare, de usurata resuflare, slava Somnului. Dorm mai linistita acum, ca nu mai visez case, c-asa ajunsesem sa-mi bantuie si noptile. Notice-ul de 60 de zile la chirie deja l-am dat, iar acum doar ne facem planuri, care inca par indepartate, cum si cand vom incepe cu adunatul rahaturilor de prin casa si mutatul lor dincolo. N-o sa caram tot, ci numai ce nu vom arunca la gunoi, in caz ca mai ramane ceva. S-au adunat de-a lungul anilor tot felul de lucruri, dar care fie ne sunt complet inutile, fie nu ne mai plac. Ne gandim de pe-acum, chiar daca se va intampla mai tarziu, sa ne mobilam noua casa cu doar cateva piese dragute si de calitate, sa ne-o facem ca pe-o bijuterie. Ikea sucks. Tot ce am in casa acum e luat de la Ikea, rumegust presat cu mari pretentii sau cum sa faci din rahat bici sa mai si pocneasca. Dar sunt prea saraca sa-mi mai cumpar Ikea shit. In timp insa altceva, nu acum, ca acum, pe langa ca inca nu am avut timp sa consult revistele de moda, nici nu m-ar mai tine finantele, ca am de platit avocati, taxe de proprietate, land transfer fees, pe astea din urma chiar de doua ori, ca mi-am luat casa in buricul targului. Dar ca sa intelegeti bucuria mea de-a trai in Toronto si nu altundeva, trebuie sa intelegeti in primul rand tristetea care-mi macina existenta cand vizitam prin P***cu satelitul case in care nu mi-as fi dorit niciodata sa traiesc pentru ca...nu erau in Toronto (!). Era sentimentul ala descurajant, ca atunci cand faci ceva impotriva vointei tale. Toronto nu mai era substantiv, ci adjectiv, ca evaluarea incepea, din punctul meu de vedere, de la faptul ca nu e "Toronto". Restul nu ma interesa. Tin minte si acum o casa intr-un orasel extrem de plictisitor, cred ca m-as fi imbolnavit de urat acolo, faina rau, parca era cabana la munte, ba chiar era incojurata de brazi. Singura mea apreciere insa era ca n-o putem cumpara pentru ca pe langa ca nu-i in Toronto, mai si miroase a pişat de mâţă. Daca era in Toronto putea sa puta si-a cacat. Dupa asta nici n-am vizitat altceva in afara orasului pentru ca ne-am dat imediat si definitiv seama ca pentru noi e Toronto sau nimic.

Un alt punct pe lista ce mai fac e ca am inceput iar cursurile. TAXATION. Ca tot vorbeam mai sus. Am inteles ca proful este iar unul foarte bun, si acesta tot la Canada Revenue scolit. Asa mi-a zis una de la Bookstore, cand mi-am cumparat suportul de curs, ca cica ar fi facut si ea cu el. Peter Grosdanis. Stiu ca este un curs extrem de greu, numai cartile, pe care am dat $190, cand te uiti la ele provoaca depresie si duc instant la scaderea presiunii arteriale. Taxarea, in general, in Canada este un domeniu distinct in contabilitate si zic multi, foarte complicat. Eu nu prea ma stiu cu astea ca la job am prea putin nevoie pentru ca lucrez cel mai mult cu clienti din SUA care sunt exempt, si-apoi recunosc ca nu m-a preocupat pana acum sa stiu mai mult decat ceea ce tine de facutul taxelor mele anuale. Dar cine stie, poate imi vor placea si ma reprofilez. Ori de variatiune, sau macar de plictiseala, mai fac un bacsis gramada, facandu-le si altora.

In rest, ce fac eu mai concret, caut cu disperare sa citesc si pentru ca nu am ce, ma uit la filme pe Netflix. Unul dupa altul, fara pauza. Serios, caut sa citesc, dar nu am carti. Am zis ca azi ma duc pe la un magazin sa-mi cumpar sau pe la vreo biblioteca sa imprumut. Si ca mi-am adus aminte, intr-un comentariu mai jos, spuneam ca apartamentul are pe undeva o incapere micuta prin care intra lumina din toate partile, dar in care nu ma vede nimeni, iar ala chiar va fi pentru mine refugiu de lectura. Eu inca port in geanta si-mi sta noptile langa pat "In cautarea timpului pierdut" (prima), dar m-a obosit ritmul prea tare. Am nevoie de-o pauza. E prea lent, mult prea lent, iar pe portiunea pe care am ajuns, fara sentiment. In momentul acesta am nevoie de altceva, carti care sa-mi gadile serotonina. Am rugat-o pe-o colega despre care stiu ca citeste mult sa-mi aduca si mie ceva ce crede ca ar putea indeplini criteriul asta. O vreme n-am mai citit nimic. N-am simtit nevoia, acum parca mi-e foame, atat de acuta e senzatia. Nu vreau carti grele, ci din alea ca filmele care, desi nu-s neaparat proaste, nu-s nici prea inteligente, dar care insa au menirea sa ma faca sa ma simt bine. Caut mai degraba sa ma relaxez, decat sa ma fac desteapta. Daca aveti sugestii, please and thank you, dar va rog, nu cu amor sau ceva!

marți, 13 septembrie 2016

iron ring side effect

Scuze ca vin numai cu din astea, cateodata mi-e si rusine, dar trebuie s-o spun si pe asta. Bobescu va fi Project Engineer de luni. Asta e al doilea om in santier. Adica l-au avansat canadienii la ce era acum 6 ani in Romania. 🙃 Daca-mi da Dumnezau sanatate, c-un barbat bun mi-o dat, va tin la curent cand o sa fie primul om. Macar in Canada, ca-n Romania n-a mai apucat.

luni, 12 septembrie 2016

Apartamentul a fost dat jos de pe Realtor, pentru ca nu mai este de vanzare. Va invit asadar intr-o scurta vizita la mine-acasa! Sper ca aveti asigurare de viata!!! LOL!!!

joi, 8 septembrie 2016

Domnu' inspector Bobescu
Scara blocului arata ca lobby-ul unui hotel de 5 stele. Ba are si piscina, sauna si mai ales, pentru mine, jacuzzi. Imi aplauda urechile numai cand ma gandesc 😎

duminică, 4 septembrie 2016

Totul e bine cand se termina. M-am uitat acum in oglinda si-am vazut ca buza mea de sus e umflata cu pompa. Stiti de ce? De cat mi-am muscat-o ieri ore intregi in mod, acum realizez, inconstient. Daca va povestesc prin ce-am trecut ieri, la final o sa aveti mintea la fel. Asta va fi din categoria VIATA BATE FILMUL.
Ne-am sculat ieri la ora 6. Nu mai puteam dormi, desi stiam ca urma sa avem showing-uri iar de la ora 10. Chiar daca e long weekend si cei mai multi localnici sunt plecati de Labour Day unde or fi ei plecati pentru ca vremea inca se tine calda, desi eu, credeti-ma m-am cam saturat de caldurile astea pana peste cap. Nu am crezut vreodata ca voi spune asa ceva, dar iote ca spun. Du-te frate, lasa-ne, ca ne plictisesti. In fine, aveam trei apartamente de vazut pe Yonge cu Finch si un penthhouse pe la Valley Woods, intr-un bloc unde noi mai vizitasem niste apartamente care nu ne-au placut, dar asta era penthouse si-am zis, nu foarte convinsi ce-i drept, hai sa vedem cum arata si-unul din asta. Nu foarte convinsi ca noi eram deja chititi pe Yonge de am si zis, ma, daca gasim ceva ce nu e chiar atat de naspa, ajunsesem deja in stadiul in care sa cumperi ce-ti place e moft, luam si gata, ca eu nu mai pot, am ajuns la capatul puterilor. Asta dupa ce cu doar o zi inainte primisem iar un sut in cur la un townhouse aflat chiar langa cel pe care ni-l suflasera chinezii cu cashcaval cu cateva zile in urma. Povestea cu townhouse-ul asta e lunga si deja inutil de adus in discutie prea mult, dar o aduc pentru ca se leaga bine. Long story short, casa arata cam ca cealalta, de aia am si decis sa punem oferta si pe asta, doar ca marele ei dezavantaj era ca se incalzea cu electric, spre deosebire de cealalta care era pe gaz. Hydro in Ontario e scump si avand in vedere ca traim intr-o tara in care caldura peste iarna este un aspect de care trebuie sa te ingrijesti, nu era un dezavantaj de neluat foarte serios in seama. Problema pe piata aceasta insa este ca nicio casa nu are dezavantaje, nici daca iti cade in cap. Eram insa dispusi de a converti instalatia de electric pe cea de gaz, evident dupa ce ne-am facut socotelile ca asta ne-ar ajunge la vreo 20,000, pret pe care il vom deduce din pretul de ofertare. Noi vizitasem casa asta cand nici macar nu fusese ridicata pe Realtor, ca am avut un agent foarte bun. Am vizitat-o primii, am ofertat-o primii, ceea ce nu e intotdeauna, desi uneori poate fi, un avantaj. Mai ales ca oferta noastra nici nu era cine stie ce. Ii dadusem 435,000 si atat, nu aveam deloc de gand sa bidduim, pentru ca nu mai aveam cu ce de vreme ce restul era pus deoparte pentru conversie. Conversie care e o foarte mare bataie de cap, dar ce mai conta? Proprietarii, niste indieni nespalati, nu, nu este un apelativ rasist ca asta cu rasismul in cazul meu nu e valabila niciodata, ci pur si simplu, asta erau, niste indieni nespalati, listasera casa sub 390,000, dar pretul pe care il asteptau il raportau acum ghici la ce? La ultima vanduta in zona. Care a fost ultima vanduta in zona? Cea pe care o rataseram noi. Vanduta pana la urma cu $480,000 (asta insemanse acel "way over 450,000 + no conditions din postarea mea anterioara). Evident ca s-au pisat pe oferta noastra, nici nu s-au sinchisit s-o atinga. Au fost nervi si alte emotii, dar, care avand in vedere prin ce-am trecut ieri, acum nu mi se mai par nimic. Un lucru vizavi de emotii insa este de mentionat. Cand "am pierdut" casa asta, eu, si Bobi la fel, ne-am simtit relaxati, aproape ca ne-am bucurat, n-am avut nicio secunda vreo parere de rau. In sufletul nostru, pe langa faptul ca am simtit de la inceput ca nu va fi a noastra, nici n-o mai voiam, chiar daca prin vreun absurd ne-ar fi dat-o noua. Singurul lucru de care imi parea rau in privinta ei era ca am pus oferta. Care nu ne costase nimic, dar pur si simplu, nici efortul asta nu l-a meritat.
Ok, ca sa ma intorc dupa aceasta lunga deviatie narativa de unde plecasem, ieri la 10 deci am plecat de acasa. Aveam, dupa cum ziceam, 3 apartamente de vizitat, in aceeasi zona, doua intr-un building, celalalt in buildingul de vizavi. Intram deci in primul, la etajul 8. Si-acum, credeti-ma pe cuvant, sa cad in cap daca nu spun adevarul. De cum am intrat ne-a placut atat de mult apartamentul si mie, si lui Bobi in acelasi timp, ceea ce a fost incredibil de greu pana acum, ca ramaseseram amandoi cu gura cascata. Nu ca am simtit vreo energie speciala sau vreun rahat din asta, dar intrasem intr-un apartament asa cum ni-l proiectasem noi in mintea noastra. Apartamentul acesta, din punctul nostru de vedere, nu avea niciun cusur, nici daca i-l cautam cu lumanarea. In toata luna asta de cand suntem pe piata, ajunseseram la concluzia ca intr-un final va trebui sa renuntam la ceva si sa facem un compromis pentru ca apartamentul visurilor noastre nu exista in Toronto. Cel putin nu in bugetul pe care il aveam noi la dispozitie. Vazuseram atatea, nu, chiar ne pierdusem speranta ca asa ceva exista. Dar l-am gasit. Era asta. Era exact asa cum il voiam impreuna. Doua dormitoare mari, foier, balcon, doua bai, living mare, dining, bucatarie inchisa, toate renovate, viewing spre verdeata, parkare (o parcare in zona costa cel putin 30,000), doua minute pana la metrou si mai ales, mai ales intr-o super zona. Casele din jur, criteriu foarte important in evaluarea unui condo, costa acolo milioane de dolari. Apartamentul acesta nu se va mai vinde niciodata cu cat l-am cumparat noi, ci in fiecare zi cu tot mai mult. Ba si mai mult e foarte, foarte aproape de job-ul meu. La cateva statii de autobuz. Am zis pe loc ca il vrem, dar avand in vedere ca mai aveam de vizitat un alt apartament numai la un etaj mai jos si care era cu vreo 40,000 mai ieftin, am zis sa coboram inainte de a pune oferta sa-l vedem si pe celalalt. In ala am stat un minut, atat. Am intrat si am iesit. Veni, vidi, fuck you. Nu era nimic din ceea ce vazusem sus. Eu deja cu inima stransa sa nu-l pierdem si pe asta ca "sold conditional" nu mai voaim sa merg si pana la buildingul de vizavi. Dar ne-am dus pana la urma si din nou, am stat doar un minut. "Sold conditional" era raspunsul pe care noi l-am primit constant de-a lungul acestei odioase experiente la toate apartamentele faine. Tot ce consideram noi fain si suna agenta sa rezervam era deja sold conditional. Adica isi gasisera proprietarul, dar pentru cateva zile erau inca in vigoare cateva conditii ca finaincing, home inspection or status. Nu le explic, zic doar ca reprezinta un drept al cumparatorului, de vreo cinci zile, de a a se razgandi in privinta casei fara a fi obligat sa plateasca vreun deposit, deposit care costa zeci de mii de dolari in general. Bazat pe aceste conditii adica, noul cumparator se poate retrage fara nicio paguba din deal. Inca un lucru, extrem de important. Apartamentul acesta era pe piata de o zi. Celelalte de mult mai multe. Cand intri si le vezi intrelegi de ce unele stau cateva ore si se vand ca painea calda, iar altele nu se vand nici dupa ce le recicleaza. Le baga, le scot si iar baga pe piata, poate poate le vand vreunui prost. De-a lungul acestei odioase experiente mi-am dat seama ce gusturi are Bobi. Tot ce alegea el era in categoria sold in maxim trei zile. Dar ca are gusturi nu exista vreo indoiala. LOL. Si la femei bineinteles. Ok, hai ca mananc rahat deja si nu e momentul. Deci tot ce-a fost fain pana acum era sold conditional cum ziceam, deci no chace pentru noi. Asta era primul proaspat, aburind, abia scos din cuptorul acestei piete incredibil de incinse, si nevandut inca. Bineinteles la banii nostri. Ok, a urmat apoi un du-te vino pana la office-ul agentei sa semnam oferta. Pretul de listare era 384,500. Noi i-am dat 380,000 ca prima strigare pentru ca nu se vanduse in building la categoria de apartament similara nimic peste si, in general, condo-urile nu sunt precum casele. Acestea se dau cu pretul situat in jurul pretului de listare, daca, evident, nu exista bidding. Agenta a trimis oferta, noi am plecat pe la Metro sa cumparam mancare si sa ne pierdem vremea pana ne suna agenta cu niscaiva negocieri eventual. Negocieri nu au prea fost, ba proprietarii erau de acord sa il semneze cu cat le-am dat daca ii mai lasam dupa closing sa stea inca vreo luna in apartament pentru ca intre timp ei sa-si termine cu renovarile la noua casa pe care si-au cumparat-o. Noi insa nu am fost de acord ca ei sa stea dupa closing, dar am negociat sa fie closing-ul mai tarziu, asta insemnand ca noi sa mai plusam putin la pret, plusare care a insemnat $3,500. Aceasta plusare a fost sugerata de ei, ca noi poate plusam cu mai mult. Deci noua oferta era acum 383,500. Perfect. Un pret foarte bun pentru apartamentul acesta avand in vedere ca numai cu vreo doua zile in urma vazusem o minusculitate claustrofobica intr-o zona cotata sub cea unde era asta. Ok, asta se intampla undeva prin jurul orei 2 cred. Urma ca la 5 agentul seller-ului sa se intalneasca cu proprietarii ca ei sa semneze oferta si casa sa fie a noastra. Chiar ii ziceam lui Bobi, cat sa cobesc si sa manii pe cine nu trebuie, nu stiu pe cine, ce easy a fost, parca nu-mi venea sa cred. Am plecat de la office si ne-am dus sa ne pierdem iar timpul pana la telefonul final al agentei ca gata, casa e a noastra. Ne-am dus prin mall, eu m-am plimbat pe la Sephora sa ma dau cu parfum, in fine cert e ca niciodata doua ore nu ni s-au parut mai lungi. Buuuun. Vine ora 5, apoi 5:05, ii zic, ba Bobi de ce nu ne suna agenta? 5:10, 5:15, 5:20, 5:25, 5:30 riiiiing, riiing, telefonul lui Bobi suna si eu uitandu-ma in gura lui ca un caine flamand il vad cum incepe deodata sa se lumineze la fata. Inchide telefonul si-mi zice pe-un ton usurat, gata, Fran, casa e a noastra. Credeti-ma pe cuvant ca am sarit in sus de bucurie in mijlocul strazii, imi venea sa plang, iar sa sar in sus. Ca terminasem odata cu nebunia asta, dar mai ales ca apartamentul acesta era al nostru. Singurul lucru pe care il mai aveam de facut era sa ne intalnim cu agenta sa acceptam noi oferta gata semnata de selleri. Urma sa ne intalnim la Baton Rouge unde o invitasem pe agenta la o masa ca drept multumire ca ne-a ajutat atat. Am intrat inainte in restaurant, ca agenta inca nu ajunsese, am comandat doua beri pe care le sorbeam in culmea fericirii, intre timp eu am si postat pe blog poza de mai jos ca nu mai puteam de bucurie si stie toata lumea ca eu sunt nebuna cu blogul acesta ca-mi place sa-mi strig bucuriile, asa cum imi urlu disperarile, cand.....Riiiing, riiiing, da? Vesti proaste, spune agenta. A mai aparut intre timp o oferta si se pune acum problema sa intrati in bidding war. Problema e ca ceea ce se intampla este ilegal, zice ea. In mod normal cand oferta este semnata de selleri si prin urmare, casa vanduta, cu conditii sau fara conditii, agentul sellerului trebuie sa comunice celorlalti doritori ca apartamanetul este deja vandut gen sold conditional, cum am patit noi de atatea ori. Problema aici insa era ca agenta noastra nu avea nimic in mana. Oferta nu apucase sa ii fie trimisa prin email cand cealalta oferta venise. Urma sa ii fie trimisa agentei noastre in cateva minute pe email, la momentul acela existand doar comunicarea verbala a celuilalt agent catre ea ca oferta e semnata de selleri, si a ei catre noi, ca apartamentul e al nostru. Eram de fapt undeva la granita dintre legal si ilegal. Aveam deci o conversatie verbala ca oferta ne fusese semnata, dar nu aveam oferta semnata in mana. Prin urmare nu aveam nimic, decat verba. Dar stiti vorba aia verba volant, scripta manent. Nu exista semnatura, nu exista deal. Doar ca, doar ca nu te pui cu nebunii, si mai ales, nu te pui cu mine, si cand spun asta I MEAN IT. In Canada stiu foarte bine ca vorba spusa e vorba spusa si are valoare de adevar, sincer nu stiu daca si in instanta, dar vorba rostita e promisiune, nu bataie de joc. Urma sa ne intalnim peste inca doua ore la bidding, lucru pentru care noi nu fuseseram pregatiti, mai ales psihic, doua ore in care am trecut de la extaz la agonie, in care am albit si mi-am scurtat viata cu cel putin cinci ani. Dupa ce ne cazuse berea din gura si plecasem imediat din restaurant lasandu-l pe ospatar uitandu-se suspect la noi, ii strigam lui Bobi clar, in plina strada de se uita lumea la mine, ca eu nu dau inapoi, casa asta e a noastra. Acum jumatate de ora era a noastra. Parca eram Geoana cu Mihaela, dragostea mea. Cineva va plati pentru asta. Ii dau in judecata pe toti, de la cap la coada. Cautam un avocat bun si chit ca imi dau toti banii pe avocati, eu nu las lucrurile asa. Stiam in acelasi timp ca suntem intr-o situatie extrem de ingrata. Nu aveam nimic cu ce sa ne dovedim vorbele. In fine, ne intalnim cu agenta in fata blocului la ora 8. Eu eram terminata psihic, erau cu nervii vraiste. In general lumea nu ma vede asa, nu cred ca m-am vazut eu vreodata asa. Tunam si fulgeram de agenta s-a speriat. Nu-mi mai era atat ca pierd apartamentul, cat imi era ca mi s-a facut o nedreptate. Daca in mintea ei a existat vreun moment ideea sa renuntam si sa plecam acasa ca asta e, apartamentul e pierdut, cand m-a vazut a stiut ca lucrurile nu vor fi asa si ca urmeaza o noapte foarte lunga. Intre timp, coborasera din apartament agentii sellerului ca sa vorbeasca cu agenta noastra. Incepe agenta sa ii explice punctul nostru de vedere, el spunand ca recunoaste ca asta a spus, dar poate c-a inteles gresit, si ca atata vreme cat oferta semnata n-a fost in posesia ei niciodata ei inca aveau dreptul sa mearga mai departe si cu cealalta oferta, sustinand astfel cauza clientului lor (si, mai ales, a bonusului lor). Cand incep eu frate, si eu sunt super dusa cu pluta cand vorbesc, eu nu vorbesc niciodata calm, nici cand dorm, imaginati-va cand sunt nervoasa, si treaza pe deasupra, sunt ca un pekinez care latra ca un dulau fioros, desi ma abtineam sa nu zic ceva care sa fie folosit impotriva mea. Incep sa-i zic lu ala, buddy, look at me. We go in court. You will lose license, you will be very, very sorry for what you did. Celalalt agent, ca erau doi, nu stiu daca am mai zis, incerca sa glumeasca ca sa mai destinda atmosfera cand ma intorc spre el si ii zic: hey man, no smile, no laugh here. I'm not joking, this is a very, very serious thing and you are in a very big trouble. I-a inghetat aluia zambetul pe buze. In fine, existau doua posibilitati in situatia asta: fie acceptam biddingul si mergeam mai departe ridicand pretul si atunci pierdem orice drept de-a ne pleda eventuala cauza la RECO, institutie care reglementeaza real estate-ul, fie lasam lucrurile cum sunt si apelam la RECO, pierzand evident pentru totdeauna sansa ca apartamentul ala sa mai fie vreodata al nostru. Ne-am gandit, ne-am razgandit, am cantarit sansele de-a avea vreun castig de cauza atata vreme cat intr-adevar bazat pe vorba era ilegal, bazat pe hartii totul era perfect legal. Eu voiam mai departe sa-i dau in judecata, Bobi insa, dupa ce ii tremurase ore intregi barba de nervi, se calmase si mi-a zis, nu, nu avem cu ce-i da in judecata, hai sa acceptam biddingul. Vreau apartamentul asta prea mult. Ok, i-am zis ca mergem mai departe, ca si eu il voiam. Ceilalti cumparatori erau doua babe, care fierbeau si ele, noi le vedeam afara, ca toate discutiile in legatura cu ofertele si biddingul se desfasoara doar intre agenti si proprietari. Cumparatorii, stau afara, si ca intr-un adevarat razboi se ucid intre ei, fie si numai din priviri. Ce s-a ajuns Dumnezaule mare!!! Inca o chestie de mentionat. In deal-urile acestea, nimeni nu poate sa minta cu privire la numarul de oferte primite pe o anumita locuinta. Toate ofertele se inregistreaza la o institutie acreditata, deci nu exitsa nici urma de indoiala cu privire la numarul de oferte care se bat pe o casa. Cumparatorii intre ei nu stiu pe ce sume se bat, dar sanse egale la casa au cu totii, chiar daca decizia finala privind cedarea posesiei catre un cumparator sau celalalt tot seller-ului ii apartine. Ok, se duce agenta noastra sa prezinte oferta. Mai ridicasem pretul pana la 388,000. Merge apoi cealalta agenta sa prezinte oferta babelor. Thanks God ca erau doar doua oferte. Nu stiu zau cum arata un razboi din asta cand sunt 11 oferte, cum auzisem noi ca fusesera puse pe un townhouse in Etobicoke. Vine agenta afara ca sa ne zica daca vrem sa mergem mai departe asta fiind ultima noastra sansa. Pentru ca e bidding war, dar nu ai sanse la nesfarsit. Una (initiala) + una si gata. Bobi voia sa mai dea pana la 393,000, adica inca 5,000 in plus, ca sa fie in toal 10,000 in plus fata de cat fusese prima noastra oferta. Eu i-am zis atunci NU. Daca am acceptat sa intram in chestia asta, eu vreau apartamentul. Babele astea il vor si ele ca altfel nu ar fi stat atat acolo atata vreme. Punem 399,000 ca macar daca il pierdem sa nu ne para rau. Agenta s-a crucit si ne-a zis ca suntem nebuni si ca niste clienti mai tacaniti ca noi nu a avut pana acum. Se duce deci sa prezinte iar oferta, iese si asteptam, asteptam, sa iasa ceilalti agenti sa ne trimita la plimbare sau sa ne spuna ca merge mai departe cu noi. Emotiile pe care le implica un astfel de bidding sunt extrem de greu de descris in cuvinte. Stiu ca pare irational sa te bati asa pe o casa, dar pur si simplu asa se intampla. Anyways, suna aia si ne spun sa urcam cu totii sus. De ce? intreaba agenta. Pentru ca proprietarii vor sa ii cunoasca. Bobi striga la agenta ca el nu urca sus degeaba. Sa-i spuna daca merg sau nu mai departe cu noi. Au zis ca da. Nu am mai avut reactie in momentul ala, ci pur si simplu ne-am dus sus teleghidati. Ce s-a intamplat sus a fost in felul urmator. Agenta cand facuse prezentarea le vorbisera proprietarilor despre noi. Ce le-a zis, nu stiu, ca suntem tineri, ca vrem casa asta, ca suntem nebuni si le taiem cauciucurile, ce stiu eu, cert e ca ei au acceptat sa mearga mai departe cu noi chiar daca oferta cealalta a fost mai mare decat a noastra. Si-acum mi se ridica parul pe mana cand ma gandesc. A fost mai mare decat a noastra, dar proprietarul pe "ratiuni" emotionale ne-a ales pe noi ca viitori proprietari. Puteau face asta de la inceput, fara sa ne mai bage in war, dar, intentia lui a fost ca a oricarui alt seller, poate si a noastra in papucii lor, sa scoata cat mai multi bani de pe bunul lor. Oricine probabil ar fi facut la fel. Nu stiu ce s-a intamplat insa in mintea lor, nu stiu care a fost motivul care i-a impulsionat, cert e ca intrebari rationale la raspunsuri irationale nu mai are rost sa ne punem. Asa ceva nu mi s-a mai intamplat niciodata in viata. Am luptat pentru casa asta pana la ultima picatura de vlaga si am ajuns la vorba agentei: daca e sa fie a noastra, va fi!!! Este. Am ridicat pretul in zona asta, dar deja acum sunt aproape pe partea seller-ilor, desi stiu cat de cinic suna.

PS: Aproape de partea sellerilor, pentru ca acum decizia ca aceasta casa sa ramana a noastra ne apartine. Mai avem cinci zile sa ne razgandim si asta doar in cazul in care una sau mai multe din conditiile pe care le-am pus ne vor determina sa facem asta. Chestii de genul, apartamentul e in litigiu sau are probleme de constructie, chestii din astea, pe care urmeaza sa le verificam noi. Nu-mi ramane decat sa sper ca ghinionul pe care l-am avut sa se fi epuizat, iar norocul, pe care l-am avut in acelasi timp, sa ne fie cu noroc in continuare. Apartamentul e acum "sold conditional". Dar de data aceasta noua.

PS2: Apartamentul nu e in cladirea aia de sticla din poza de mai jos, ci intr-una din alea care se privesc in oglinda in ea :)

luni, 29 august 2016

Ca sa zic si eu ca fotbalistii romani cand o iau pe cocoasa, n-am castigat nimic, dar macar am jucat in 'mnezeii ma-sii. Sau ca sa par mai detasata punand totul pe seama unei providente care nu ma prea are la inima, n-a fost sa fie a mea. Ni s-a pus ieri pata pe townhouse-ul ala de l-am pozat eu mai jos. Pozele nu-l avantajeaza sa stiti. In realitate arata mult mai bine. Asa e si pe Realtor. Sunt case super tari care au niste poze de cacat sau sunt niste case de cacat care au niste poze super tari. Amandoua nu se poate. De aia trebuie sa mergi sa le vezi ca din poze e greu sa-ti dai seama ce si cum, ba, mai ales, din poze nu poti sa simti energia casei, prostii din astea.
Casuta asta, care fusese scoasa pe piata acum vreo doua zile, are trei dormitoare la etaj, o bucatarie cu granit, doi bai, un living, un pian, pianul nu era inclus in pret, un basement unde proprietarul isi tinea partiturile, probabil si concertele, mai avea apoi in spate o curte cu un cos de basket, era o casuta decenta. Cam la fel de mare ca cea pe care o vazusem acum ceva vreme in Ajax, doar ca asta era in Toronto, mai prin est asa, pe la Sheppard cu Warden. I-a placut si lui Bobi, mi-a placut si mie. Ma vedeam dormind acolo si in noaptea aia. De aia nici n-am mai stat pe ganduri si i-am zis agentei ca vrem s-o luam imediat chiar daca ziua prestabilita pentru oferte era 8 Septembrie. De obicei cand au zi de oferta proprietarul se asteapta la bidding. 8 Septembrie???? Noi vrem sa punem oferta maine. Ca sa evitam biddingul, dand mai mult decat biddingul: We come with a bully offer. Asa se cheama. In razboiul asta tu esti taurul cu coaiele cele mai mari. Casuta era listata la 399,000. Un pret extraordinar de bun. Inainte de a pleca acasa, i-am zis agentei sa ne trimita o lista cu preturile cu care s-au mai vandut casele in complex. Anul acesta se vandusera 5, cu preturi intre 411,000 in Ianuarie si 432,000 in Iunie, ultima cu closing date acum cateva zile in urma. Ooook, pai hai ca noi punem ca prima strigare 435,000, ca sa fie putin mai mult decat cel mai scump vandut in zona, dar nu atat de mult totusi ca sa nu ne mai permitem sa ridicam pana la 450,000, unde noi intentionam sa ne oprim ferm, fie ce-o fi. Cantaretul a listat-o cu 399,000 ca sa fie cu strigaturi, pentru ca numai daca esti foarte, foarte prost sau n-ai chef sa cumperi casa pui oferta pe cat cere el in hartia aia cu care poti sa te stergi la cur. Cand pui mai mult decat cere el esti incredibil, incredibil de prost, dar asa merge treaba.

Bobi m-a tinut ieri treaza doua ore dupa miezul noptii sa imi repete ca el n-o sa poata dormi toata noaptea. Ok, dar lasa-ma pe mine sa dorm. A doua zi, adica azi, a inceput la ora 5 dimineata cu telefoane si emailuri intre mine, Bobescu, agenta si banca. Ne-am miscat cu super talent de la 12 aveam deja oferta gatata, frezata, sa i-o bagam aluia sub nas, mai ales, mai ales, ca intre timp aflasem ca mai exista o oferta. Eram la munca si ma plimbam ca taurul cu coaiele mari, hey guys, I'm in a bidding war. Urma sa ne intalnim fata in fata azi la 9 seara ca sa plusam eventual, sau sa mai cedam si din conditii, chiar un rinichi ceva, iar la 12 noaptea oferta expira, iar casa era a noastra. Sau nu...Ma suna agenta pe la 3, 4, aşea. Oioi, ma suna sa-mi zica ca nărozii aia de s-au bagat peste noi s-au speriat...Cam asa ceva, dar invers. Ma sunase de fapt ca sa-mi bage mortu-n casa. Aia dadusera din start "way over 450,000 + no conditions". Exista niste conditii la care cumparatorul e entitled, bla, bla, nu conteaza...

Deci, pana sa venim noi, in complexul ala s-au vandut case cu sub ce am fi fost noi dispusi sa dam. Am venit noi, am stricat piata.

duminică, 28 august 2016

Azi am vazut cel mai tare apartament de pana acum. As fi avut loc in livingul asta sa ma destrabalez dupa fire, iar Bobi ar fi fost fericitul posesor al unei bucatarii imense. Pacat insa...
...ca ne-am sucit. Acum vrem townhouse. Iar asta de mai sus ne-a placut la nebunie. Sa vedem daca nebunia ne va duce pana acolo incat sa-i punem si oferta...

sâmbătă, 27 august 2016

Apartamentul asta ne-a placut si nu prea, dar spre deosebire de altele macar ne-a si placut.
Stiti filmele alea cu locuinte bantuite cand se duc doi sa viziteze case si agentul imobiliar ii plimba prin toate incaperile? Lasand la o parte faza cu bantuaiala, m-am simtit si eu ca-n filme saptamana asta. Ne-a tarait agentul imobiliar printr-o gramada de case, dar e o activitate absolut necesara, cum ziceam si intr-un comment mai jos, chiar daca nu si foarte exciting, ca nu suntem in filme totusi. E un fel de al doilea part time job pe seara dupa job-ul full time de peste zi. Ce naiba sa-ti si placa la un job? Si ca orice job, cere experienta. Am vizitat case, townhouse-uri si apartamente in Ajax, in Pickering, si in Toronto, ne-am uitat si pe la mama supararii mele la Oshawa, sau Witby (asta din urma nici nu stiu daca l-am spelluit bine si de aia nu mai pot eu ca ma intereseaza sa ma mut in Uitbi ca intr-o casa aprinsa). Dar acum stiu macar unde ma intereseaza sa ma mut si unde nu. Pentru ca atunci cand ne-am apucat de cautat nici nu stiam ce cautam. Ce cauti ma pe-aici? Parea c-am pierdut ceva. Mintile sigur ca umblam de bezmetici pe unde nu te-astepti.
Ca sa va faceti o idee mai buna asupra situatiei imaginati-va Googlemaps. La inceput, te uiti in gol de nu stii pe ce harta a lumii esti, dar incetul cu incetul zoom-ezi si zoom-ezi si astfel ajungi cat mai aproape de casa. Cautatul e important la first home buyer pentru ca asa isi face o idee despre ce pune piata la dispozitie si nu sare ca fata mare pe prima...Noi ne-am decis pana la urma sa ne luam un condo in Toronto, dar si condo-urile acestea sunt de diferite dimensiuni, in diferite locatii, in diferite conditii, la diferite preturi si costuri de mentenanta. Doar vazandu-le unul cate unul ajungi sa stii ce vrei (dupa ce, bineinteles, iti scoti si ochii conjugali in fata agentului, ca unul o vrea laie, celalalt olaie). Cu acelasi buget am intrat in case unde nu incapeai daca te sculai odata cu barbac-tu, la fel cum am intrat si in condo-uri pe unde te dadeai cu bicicleta dintr-o parte in alta. Am intrat in condo-uri din balconul carora te aruncai in mare, cum am intrat si in condo-uri prin care trecea autostrada. Am intrat in condo-uri gatite cu gust (chiar daca stage-uite ca cel de sus), asa cum am intrat si in condo-uri unde mirosea a gunoi si-a sosete nespalate. Am vazut o gramada de case, dar deocamdata nu ne-am gasit casa visurilor, ca tanti aia de la banca stia ea de ce ne intreaba asta. Ea nu ne intreba de casa pe care o visam noi noaptea, ci foarte simplu, de cea pe care vrem sa o cumparam, caci deocamdata toate cele pe care le-am vazut aveau ceva, sau n-aveau ceva, care ne facea sa nu zicem inca da.

PS: Daca nu ati avut casa pana acum si vreti sa aveti, n-aveti nicio grija ca toata lumea e experta in imobiliare. Tu esti cel mai prost din curtea casei. Sunt adevarate amandoua situatiile, mai ales cand abia incepi, ca aia care au case cunosc futaiul de pe piata, dar băh, eu nu ma mut intr-o casa ca sa fac afaceri, ci sa-mi fac familie. Asta e intentia mea acum, chiar daca nu am de gand sa mor intr-un apartament. Instinctul meu de om normal imi spune si fara sa mi-o spui tu ca nu pot sa cumpar o casa daca prin curul ei intra autostrada, dar nici n-o sa ma mut intr-o cutie de chibrit doar pentru ca e pe buricul targului si se vinde repede, ca pana una alta, o cumpar pentru mine, nu pentru altii.

marți, 23 august 2016

Faceam acum o socoteala pe dos cum cu banii pe care ii voi da eu imediat numai avans, in Romania imi luam apartament, daca nu chiar casa, cu banii jos. N-as mai fi fost datoare la banca si astfel as fi trait nefericita pana la adanci batraneti!!!!